Pandurii râmâne neprogramată pentru meciul cu Universitatea Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meciul dintre Pandurii Târgu-Jiu şi Universitatea Craiova rămâne în continuare neprogramat.

Comisia de Recurs a Ligii Profesioniste de Fotbal a lăsat în pronunţare cele două cereri formulate de Pandurii: faţă de solicitarea clubului Dinamo şi cu privire la neprogramarea meciului cu Universitatea. La prima cerere de revizuire, Dinamo a cerut un nou termen, astfel încât oficialii clubului gorjean au cerut ridicarea ridicarea sancţiunii de neprogramare în condiţiile în care litigiul cu Dinamo nu este finalizat şi se caută soluţii pentru rezolvarea lui. „Am solicitat Comisiei de Recurs să ridice sancţiunea de neprogramare la meciuri deoarece cererea de revizuire nu a fost dezbătută pe fond, la cererea clubului Dinamo care a cerut o amânare, iar atâta timp cât mai avem şanse de a câştiga acest proces, nu este normal să fim sancţionaţi cu neprogramarea la meciuri. Am solicitat membrilor comisiei şi Ligii Profesioniste de Fotbal să se gândească la faptul că printr-o decizie eronată, au lăsat pe drumuri peste 200 de fotbalişti care aveau meciuri programate la acest final de săptămână. Facem referire la echipa a doua şi juniorii clubului şi echipa din Liga I. Ne-a surprins în mod neplăcut faptul că membrii CSL prin încheierea pe care au făcut-o au dat toată vina pe Comisia de Recurs a LPF care nu a ţinut cont de hotărârea definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Craiova”, a declarat secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi, pentru site-ul clubului Pandurii.



Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite