Tânărul Dumitru Copil va fi păstrat în lotul Farului Constanţa
0Au trecut deja mai bine de trei săptămâni de când FC Farul şi-a reluat pregătirile şi echipa încă se pregăteşte la Constanţa, deşi la momentul reunirii conducătorii clubului declarau la unison că obiectivul echipei pentru retur este promovarea în Liga I, a notat "Cuget Liber".
Abia ieri au reuşit să stabilească data plecării alb-albaştrilor în primul cantonament din intersezon. Tehnicianul Farului, Viorel Tănase, a confirmat informaţia şi s-a declarat mulţumit de faptul că s-a ajuns la un acord privind plecarea echipei în Turcia, unde elevii săi vor disputa şase jocuri de verificare.
"Da, sunt mulţumit de perioada de pregătire de până acum, pentru că majoritatea jucătorilor au răspuns bine la efort şi sunt convins că la fel va fi şi în cantonamentul pe care-l vom efectua în Turcia, la Kemer, în perioada 7-19 februarie. Încă nu ştiu care sunt formaţiile cu care vom juca acolo însă ne dorim să disputăm şase meciuri, iar adversarii îi voi afla în câteva ore. Până pe 7 februarie, mai avem însă nişte zile de pregătire, pe parcursul cărora voi avea ocazia să-l văd la lucru şi pe Alexandru Andronic, un jucător tânăr care a venit astăzi la Constanţa de la CFR II Cluj. Vă mai pot spune de asemenea că dintre jucătorii noi care i-am avut în probe şi am hotărât să-l păstrăm la echipa doar Dumitru Copil, nu a semnat încă contractul de joc, de acest lucru urmând să se ocupe în zilele următoare domnul preşedinte", a declarat Viorel Tănase.