Ţălnar: "Săptămâna aceasta vom decide dacă Cedrola şi Zivny rămân la Dinamo"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul lui Dinamo, Cornel Ţălnar, a declarat că în cursul acestei săptămâni va decide dacă brazilianul Fernando Cedrola şi cehul Martin Zivny, ambii aflaţi în probe, vor rămâne în lotul echipei sale pentru returul Ligii I.

"Nu i-am văzut încă. Săptămâna aceasta după ce îi văd la joc, în funcţie de ce arată, ne vom decide dacă rămân sau nu în lotul primei echipe. Eu cred că Dinamo are un lot destul de competititv şi poate doar prin plecarea lui Tamaş să fi rămas o gaură, dar sunt convins că jucătorii care îl vor înlocui îl vor suplini cu succes", a spus Ţălnar.

Impresarul Victor Becali, care i-a luat cu maşina pe Cedrola şi Zivny de la vestiaril echipei Dinamo, a declarat, luni, că jucătorul brazilian pe care îl reprezintă se ridică la nivelul formaţiei alb-roşii. "Deocamdată au făcut doar vizita medicală şi din cauza asta nu au putut să se antreneze azi alături de lotul lui Dinamo. Staful tehnic va decide dacă cei doi vor fi transferaţi sau nu. Eu am fost solicitat de cei de la Dinamo, care caută un fundaş central, şi încerc să-i ajut. Nu pot vorbi despre amândoi jucătorii, dar Ferando cred că are valoare de Dinamo", a spus Victor Becali.

Fundaşul brazilian Fernando Cedrola de Souza, în vârstă de 23 de ani, a evoluat până acum la echipele Juventude, Tupi, iar ultima oară a jucat, în Portugalia, la Nacional Madeira.

Cehul Martin Zivny evoluează tot pe postul de fundaş, are 28 de ani şi a evoluat până acum la formaţiile FC Brno şi Austria Kärnten.


Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite