Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Dinamo - Steaua 2-0 / Răzbunarea lui Andrei Cristea

17 martie 2010, 23:51 |  Autor: Sebastian Perju | 

Cuvinte cheie: Dinamo, Steaua, Cornel Dinu, Gigi Becali, derby,

Marius Alexe (20 de ani) a marcat la primul derby al carierei, lovitura sa de cap învingându-l pe portarul stelist Zapata

Marius Alexe (20 de ani) a marcat la primul derby al carierei, lovitura sa de cap învingându-l pe portarul stelist Zapata

 

Steaua a fost net inferioară rivalei de-o viaţă, pierzând mai clar decât o arată scorul, după un meci în care echipa din Ghencea a fost dominată la toate capitolele. Acuzele lui Cornel Dinu şi Gigi Becali, conform cărora cele două rivale au contactat jucătorii adverşi pentru a „trânti” meciul, s-au transformat rapid în praf.

Stoichiţă a gândit meciul în spiritul matematicii. Cu CFR doar egala Gazului, la Mediaş, un punct în Ştefan cel Mare ar fi însemnat mai mult decât o remiză. Totuşi, când îţi propui puţin, mai ales cu nişte fundaşi, Parpas şi Ovidiu Petre, ce par bieţi mieluşei aruncaţi în „groapa cu lei", sunt mari şanse să pleci cu mâna goală, de fapt cu sacul plin de goluri.

Pe Aceeaşi Temă

Iar Ţălnar a pregătit în stilul „ultraşilor" partida, cu trei „ciobăneşti" fioroşi, Niculae, Cristea şi Alexe, puşi să hingherească intruşii din defensiva lui „Lippi". În 11 minute, „turma" oilor steliste s-a poticnit la şarjele turbate ale „câinilor", care au făcut ravagii pe partea lui Golanski, dar atacanţii dinamovişti au ratat pe rând, din poziţie de unu la unu, cu Zapata.

Golanski şi-a lăsat echipa în zece

Steliştii au încercat să reintre în joc, însă Kapetanos, care a încercat să ciupească mingea pe lângă Dolha, şi Szekely, cu un semi-luft din careu, au irosit micile şanse ale roş-albaştrilor. Când părea că Steaua a echilibrat partida, Marius Alexe, a marcat plasat, cu capul, după o lovitură liberă bătută bine de fostul stelist Boştină. Jucătorii stelişti s-au comportat ca nişte adevărate „mioare" şi în partea secundă. Toate atacurile trupei din Ghencea s-au construit anemic, iar elevii lui Ţălnar au rămas mai periculoşi, şuturile lui „Săgeată" fiind blocate în două rânduri de portarul columbian al Stelei.

Eliminarea lui Golanski, pentru fault în postură de ultim apărător, n-a făcut decât să sporească haosul din defensivă la care Stoichiţă a asistat descumpănit, în care Nicoliţă a ajuns fundaş dreapta, iar Ovidiu Petre apărător stânga. Spre final, „oaia neagră" a familiei, Zapata, a mai ratat o degajare, la o minge sărită din gazon, prijeluindu-i lui Andrei Cristea marcarea golului secund dinamovist.

Fără nicio ocazie clară de gol în 90 de minute, jucătorii transformaţi în miei de Gigi Becali au cedat clar duelul cu „câinii" din Ştefan cel Mare, care şi-au devansat rivala de moarte în lupta pentru titlu, grăbind totodată plecarea lui Mihai Stoichiţă.

Argăseală şi Tall au pupat steagul „câinilor"

În timp ce se îndreptau spre tribuna oficială, preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, şi fundaşul senegalez, Gora Tall, au fost reperaţi de un grup de fani dinamovişti. Aceştia s-au dus către cei doi şi i-au obligat să pupe steagul cu însemnele „câinilor roşii". Pentru că a încercat să se împotrivească, preşedintele Stelei a fost şi lovit în cap cu băţul de la steag.

2 - 0

Dinamo: Dolha - Scarlatache, Moţi, L. Goian, Pulhac - Torje (71 Ad. Cristea), N'Doye, Boştină (77 Kone), Alexe - M. Niculae (80 Bratu), An. Cristea. Antrenor: Cornel Ţălnar
Steaua: Zapata - Golanski, Parpas, Ov. Petre, P. Marin (65 Surdu) - Szekely (78 P. Moreno), Pleşan (46 E. Baciu), Toja, Nicoliţă - B. Stancu, Kapetanos.
Antrenor: Mihai Stoichiţă
Goluri: Alexe 39, An. Cristea 81
Eliminat: Golanski 66
Stadionul Dinamo: 12.000
Arbitru: Alexandru Tudor


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Argăseală, lovit de dinamovişti - Revista presei sportive
    Presa sportivă de astăzi scrie despre un incident în care a fost implicat Valeriu Argăseală, declaraţiile lui Vasile Turcu după derby sau părerea lui Becali despre şansele Stelei la titlu. Printre alte subiecte, N'Doye este pregătit de petrecere, iar fanii au rupt gardurile de la tribuna 0. Articol complet

    LIVE TEXT: Dinamo - Steaua, 2-0 - Andrei Cristea măreşte avantajul "câinilor"

    Steaua a scăpat cu bine din derbyul cu Dinamo, încasând doar două goluri într-un meci în care n ...

    Dinamo - Slovan Liberec 0-2 / INCREDIBIL: Fanii furioşi au intrat pe teren şi au oprit meciul!

    La 2-0 pentru Slovan Liberec, fanii dinamovişti au intrat pe teren. Arbitrul a întrerupt meciul ...


    Igor Cașu

    La 200 de ani de la ocuparea Basarabiei de catre Rusia (stıl vechi, 28 mai 1812), e cazul să ne întrebăm ce efecte a avut anul 1812 asupraistoriei provinciei dintre Prut şi Nistru şi să facem o comparaţie cu cea de-a doua ocupaţie, sovieto-rusă, din 1940. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole