Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

TOP 10 momente penibile. Cum dă Mircea Lucescu vina mereu pe alții VIDEO

11 ianuarie 2012, 12:58 |  Autor: Mugurel Dumitru, Cezar Uricec | 

Cuvinte cheie: TOP „Adevărul” / „Cine-o fi de vină, cine-o fi greșit?” Mircea Lucescu dă mereu vina pe alții., SPORT,

Mircea Lucescu

Mircea Lucescu

 

Fără îndoială, Mircea Lucescu este unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului românesc şi unul dintre tehnicienii apreciaţi pe plan mondial.  „Il Luce“ a dat dovadă, însă, de mai multe ori, de-a lungul anilor că nu poate duce această aură, a arătat că nu ştie să piardă.

Prima declaraţie a lui Mircea Lucescu despre accidentul de vineri a apărut în ediţia de luni a „Gazetei Sporturilor", sub semnătura lui Ovidiu Ioanițoaia. „Tramvaiul putea evita coliziunea. L-am zărit la zeci de metri distanţă şi mi-am imaginat că va frâna. Avea timp suficient. Să mă ierte Dumnezeu, dar vatmanul parcă a vrut să dea peste mine", a fost versiunea lui „Il Luce".

Apărarea lui „Il Luce“ a surprins, în condiţiile în care accidentul s-a produs exclusiv din vina tehnicianul român.Nu este însă prima dată când antrenorul de 66 de ani preferă să dea vina pe alţii în loc să-şi recunoască propriile greşeli.

Poate şi de aceea, duminică, după ce Rinat Ahmetov a spus că „Mircea Lucescu vorbea despre fotbal, când medicii îl pregăteau de operaţie", pe internet a apărut un banc. „Probabil că spunea că l-a furat arbitrul".

De-a lungul anilor, Mircea Lucescu, unul dintre cei mai buni antrenori români din istorie, a stârnit zâmbete în rândul oamenilor prin unele declaraţii cel puţin ciudate acordate în special după eşecurile echipelor lui. „Adevărul“ vă propune un TOP 10 al unor astfel de reacţii incredibile.

1. Șahtior a fost umilită de Arsenal, la Londra, scor 5-1, într-un meci din Liga Campionilor. Reacția lui Mircea Lucescu: „Până la primul gol din minutul 19, Arsenal n-a avut nicio ocazie”.

2. Șahtior a terminat pe ultimul loc în faza grupelor  din acest sezon al Ligii Campionilor, cu Apoel Nicosia, Zenit şi Porto. „Cei mai mari duşmani ai noştri au fost arbitrii. Adversarele ne-au bătut doar cu ajutorul lor".

3. Şahtior a pierdut Supercupa Ucrainei în dauna celor de la Dinamo Kiev (scor 1-3), în vara anului trecut.Gazonul a fost moale şi înalt, de aceea am pierdut meciul'', a spus atunci Mircea Lucescu.

4.Gruparea ucraineană antrenată de Mircea Lucescu a suferit o înfrângere ruşinoasă în sferturile Ligii Campionilor, în aprilie 2011, în favoarea celor de la FC Barcelona, scor 1-5. La puţine minute după finalul partidei, în timp ce se afla în zona mixtă unde acorda un interviu reporterilor TVR, Raţ a fost luat peste picior chiar de „Il Luce“. „Zi-le, mă, c-ai greşit la două goluri".

5. Obsesia Steaua l-a marcat şi încă îl mai macină pe Mircea Lucescu. Ori de câte ori a avut ocazia, reputatul tehnician i-a ironizat pe roş-albaştri. „În primul rând, Steaua a luat trei titluri folosind un jucător pe fals, pe Hagi. În al doilea rând, au fost nişte meciuri directe şi ei ştiu foarte bine ce s-a întâmplat. Cu Steaua aveam probleme mari de arbitraj".

6. „Experienţa scurtă de pe banca lui Inter l-a marcat profund pe Lucescu. Antrenorul a dat vina pe brazilianul Ronaldo pentru plecarea sa de la gruparea italiană. „Ţin minte când eram la Inter şi-l aveam pe Ronaldo. Era nebun după portocale. Se îngrăşa foarte rapid. Eu când am plecat de la Inter am plecat şi din cauza lui Ronaldo. Venea uneori la antrenamente şi spunea că e lovit şi stătea pe biciclete. Pleca la Rio de Janeiro fară să mă întrebe. Era un raport peste antrenor, nu-i zicea nimeni nimic".

7. Evident, însă, cea mai mare obsesie a lui Mircea Lucescu o reprezintă arbitrajul. Indiferent de numele „fluieraşului“, de experienţa sau sexul acestuia, Lucescu se simte vânat de aceştia. „Eu nu aş pune femeile să arbitreze pentru că sunt prea sentimentale. A încercat să ajute, altfel nu-mi explic de ce nu a văzut un ofsaid clar", a declarat Lucescu despre Natalya Rachinsky, arbitra de tuşă de la partida Dinamo Kiev - Obolon 4-0, disputat în iulie 2011.

8. În 2009, după eliminarea în faţa Timişoarei, din turul trei preliminar al Ligii Campionilor, Lucescu a pus înfrângerea Şahtiorului pe seama stării proaste a gazonului şi nu pe jocul slab al elevilor săi. „La Timişoara calitatea terenului a fost foarte proastă, mai ales pentru noi care eram obligaţi să atacăm. Unii dintre brazilienii noştri s-au temut să intre la minge".

9. Mircea Lucescu s-a dovedit a fi penibil şi-n momentul în care a ales să-şi apere public fiul, selecţioner pe atunci, după înfrângerea tricolorilor în Bosnia, scor 2-1, din preliminariile pentru Euro 2012. „Ce putea face Răzvan dacă sub această presiune echipa a jucat cu frică? S-a văzut clar că aceşti băieţi au fost timoraţi! România a pierdut în Bosnia din cauza faptului că toţi aceşti conducători de club şi alţii au tot atacat selecţionerul şi jucătorii".

10. Peste tot pe unde a antrenat, „Il Luce“ n-a prididit în a da vina pe arbitri. S-a întâmplat şi cu mulţi ani în urmă, când era antrenor la Beşiktaş şi a pierdut la scor în faţa lui Samsunspor, scor 4-1, având şi cinci eliminaţi. „Arbitrul şi-a bătut joc de noi. Este inadmisibil cum s-a comportat. Pur şi simplu ne-a vânat, ne-a măcelărit. Cred că şi federaţia are o parte de vină. A trimis un central fără experienţă, care şi-a permis să ne lovească fără scrupule. Poate faptul că suntem primii îi deranjează pe unii".

Tocmai aceste episoade, relatate de noi mai sus, dar şi multe altele, au reprezentat materie primă pentru grupurile umoristice de la noi din ţară. Mircea Lucescu a fost ironizat de cei de la Mondenii, dar şi de alţii. Iată mai jos cele mai bune momente cu „Il Luce“ în prim plan

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Malin Bot

    Un client al BCR, din Focşani, a învins aroganţa cu care acţionează bancherii în România. Exemplul lui trebuie urmat de către toţi cei care sunt trataţi abuziv de bănci. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine. Continuare

    Un dar toxic pentru Iliescu

    Liviu Avram

    Opoziţia nu a înţeles nimic din episodul Roberta, pe când Puterea se pare că da.

    Cetăţeni şi populaţii

    Mircea Vasilescu

    A plăti regulat taxele nu e suficient pentru a deveni un bun cetăţean.

    Domnul Crin, mamă-eroină

    Grigore Cartianu

    Cel mai recent raport întocmit de Institutul pentru Politici Publice (IPP) marchează o premieră absolută în politica românească din ultimii 22 de ani: un membru al forului legislativ a absentat de la absolut toate voturile unei sesiuni parlamentare (218 voturi, septembrie - decembrie 2011).

    Mic tratat de dezinformatică

    Radu Calin Cristea

    Doar în timpul comunismului s-a minţit atât de mult ca în România ultimilor ani.

    Adio, miliarde de euro!

    Ion M. Ionita

    E mai simplu să furi banii de la buget decât să construieşti cu fonduri europene.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole