Şumudică: "Nu mai e mult şi o să pocnesc un arbitru"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Şumudică
Marius Şumudică

Antrenorul Braşovului a luat foc după eşecul echipei sale în faţa Sportului, 2-1 pentru echipa din Regie.

Deşi echipa sa a jucat mai bine de 25 de minute în superioritate numerică, Marius Şumudică s-a enervat teribil pe seama prestaţiei brigăzii de arbitri condusă de Marius Bocăneală. "Am avut un gol valabil, puteam să facem 2-2, însă arbitrul a fluierat fault în atac la o ciocnire între portar şi un fundaş de-al lor. Teo Crăciunescu, care era rezervă, mi-a spus că am dreptate, dar că nu arbitrează el. Stau foarte prost cu sănătatea, sunt tot mai şubred. Vă spun sincer, sunt tot mai aproape de a renunţa la a mai antrena. A fost clar o manieră de arbitraj împotriva noastră", a spus Şumudică.

Acesta şi-a continuat tirul acuzator. "Arbitrajul a fost ca în Divizia B, i-a adus mereu peste noi. În ritmul ăsta, nu mai trece mult timp şi o să lovesc un arbitru de o să-l leşin", a şocat Şumudică, într-o intervenţie la GSP TV. .

Patronul Sportului, Vasile Şiman, i-a dat replica: "Cine se crede Şumudică, Mourinho? Antrenează pe Real Madrid să spună că vine să bată pe Sportul? Să fie fericit că nu şi-a luat mai multe goluri".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite