Şumudică:"Bre Gigi, mai bine eram sub bordură decât să-ţi cer bani!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou episod spumos a prefaţat duelul Rapid-Steaua, de luni. Marius Şumudică şi Gigi Becali s-au contrat pe tema afirmaţiei făcute de patronul "roş-albaştrilor", conform căreia tehnicianul giuleştenilor i-ar fi cerut bani într-un cazinou.

"Am fost jucător de cazinou, mi-a plăcut viaţa când aveam bani şi eram fotbalist, dar am 4 ani de când nu mai intru în niciun cazinou. Când am pierdut nişte bani mi-am dat 'black-list' peste tot pentru că îmi nenoroceam familia. Eu sunt credincios, jur cu mâna pe Biblie că dacă eu m-am întâlnit cu Gigi Becali şi mi-a dat bani, să păţesc ce e mai rău pe lumea asta. N-am primit în viaţa mea de la domnul Becali un euro şi nu m-am intersectat niciodată cu el în vreun cazinou. Mai bine eram sub bordură decât să-i cer vreodată bani lui Gigi Becali.", a declarat Şumudică la gsptv.

Intrat în direct, Gigi Becali a replicat: "E adevărat că Marius nu s-a întâlnit cu mine în cazino şi nu mi-a cerut niciun ban. Dar el m-a sunat şi mi-a cerut 5.000 de euro împrumut pentru cazinou. Dacă vrea să recunoască, bine, dacă nu, nu. Dacă-şi vedea de treaba lui şi nu spunea nimic de brichetă, ne vedeam de treburile noastre. Nu discut cu păcăliciul de Marius Şumudică", a declarat Becali, vizibil iriat, pe un ton ridicat.

Imediat a venit şi replica lui Şumudică: "Bre, nea Gigi, ia un distonocalm!"

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite