„Şumi“ râde de Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul giuleştean a ironizat rivalii din Ghencea, spunând că aceştia se pregătesc în compania unor amatori şi că îşi vând jucătorii numai pe baza relaţiilor fraţilor Becali. Plecarea lui Stancu la Galatasaray pe bani mulţi deranjează granzii din Liga I. Giuleştenii nu au vândut nimic în această iarnă şi comentează transferurile Stelei.

Rapidiştii au plecat, ieri, în Spania, în primul cantonament extern din 2011. Înainte de a zbura spre Alicante, tehnicianul giuleştenilor, Marius Şumudică, n-a scăpat ocazia de a lansa mai multe „săgeţi" spre rivalii din Ghencea, dar şi spre cei din Gruia. „Noi o să jucăm cu echipe adevărate în perioada de pregătire, nu cu amatori. Nu te ajută să joci cu Hoffenheim II sau să baţi cu 13-1", a afirmat „Şumi", făcând referire la amicalele disputate de Steaua, respectiv CFR Cluj în compania unor formaţii din ligile inferioare.

Şumudică a ironizat şi plecarea lui Bogdan Stancu la Galatasaray. „Rămân la părerea că a fost transferat pe relaţiile fraţilor Becali cu Hagi. E greu din campionatul României să plece jucători pe şase milioane de euro", a declarat antrenorul giuleştean. „Cred că Stancu ar fi fost lider la Rapid", a adăugat, ironic, Şumudică, lăsând de înţeles că are la dispoziţie fotbalişti mult mai buni decât fostul golgheter din Ghencea.

Nu are bani de Găman şi Bărboianu

Tehnicianul Rapidului a dezvăluit că negocierile cu „dezertorii" Craiovei, Găman şi Bărboianu, au stagnat din cauza banilor. „Sunt doi jucători care costă, iar noi nu ne permitem să-i aducem. Noi luăm fotbalişti cu împrumut şi vom mai aduce un fundaş central. Noi ne vom asigura un buget la Rapid numai din ce jucători vom vinde sau din performanţă, pentru că alţi bani nu mai vin", a încheiat Şumudică.

Lotul deplasat la Alicante

Portari: Bornescu, Coman, Straton
Fundaşi: M. Constantin, M. Antonio, Glauber,Ezequias, Candido da Costa, Bozovici, Rui Duarte
Mijlocaşi: Herea, Spadacio, Lazăr, Roman, Frunză, Cesinha, Olberdam, N. Grigore, Grigorie, Pancu
Atacanţi: Cassio, Sburlea, Ciolacu

Programul Rapidului în Spania

Azi: Rapid - Dnepr, meci amical (ora 17.00, netelevizat)

Turneul „Copa del Sol" (25 ianuarie-9 februarie)
27 ianuarie: Rapid - Rosenborg (ora 17.00, Eurosport)
1 februarie: Rapid - Malmo / Spartak Moscova (ora 20.00, Eurosport)

Dani Coman, spre Karabukspor

Românii sunt la mare căutare în Turcia. După Bogdan Stancu, şi goalkeeperul giuleştenilor, Dani Coman, ar putea ajunge în Ţara Semilunei, acolo unde are mai multe oferte, printre care şi de la Karabukspor. La echipa aflată pe poziţia a 9-a în prima ligă turcă evoluează şi Florin Cernat. Cu toate astea, „Robocop", care câştigă 200.000 de euro la Rapid, a plecat cu echipa în cantonamentul din Spania, iar soarta sa va fi decisă până la sfârşitul săptămânii.

Răduţă, Mardare şi Stancu, lăsaţi acasă

Lucian Răduţă, atacantul pe care „Şumi" spera să se bazeze în retur, nu a mai plecat cu echipa în cantonamentul din Spania şi va fi împrumutat la FCM Tg. Mureş. Ştefan Mardare şi Ionuţ Stancu nu au prins nici ei lotul pentru turneul „Copa del Sol" şi se vor antrena singuri la ProRapid până când îşi vor găsi o echipă. Alexandru Coman, deşi s-a antrenat cu alb-vişiniii în ultima săptămână, va evolua la CSM Rm. Vâlcea în retur sub formă de împrumut.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite