Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Stoichiţă: “E foarte greu să facem performanţă când suntem înjuraţi!”

2 aprilie 2010, 21:06 |  Autor: Constantin Radu | 

Mihai Stoichiţă

Mihai Stoichiţă

 

Antrenorul Stelei a fost contestat de suporteri, acesta certându-se dur pe parcursul partidei cu ultraşii de la tribuna zero. Tănase a fost şi el apostrofat de fani, preferând să fugă direct la vestiare în momentul schimbării.

"E foarte greu să facem performanţă în acest fel, e o presiune în plus din partea unor spectatori care nu iubesc această echipă. Am suferit atâtea jigniri încât nu ştiu cum de mai rezistă unii dintre băieţi. Nimeni n-ar reuşi mai mult, nu avem cum să batem cu 7-0", a spus Stoichiţă.

Finalul de meci l-a găsit pe antrenorul Stelei la oficială, deoarece s-a contrat cu centralul Augustus Constantin. Şi Moldovan a stat în tribună, fiind suspendat două etape. „Regret incidentul cu arbitrul asistent. Cu zâmbetul pe buze îşi bătea joc de o echipă", spune stelistul.
De la Tănase lumea vrea minuni, în loc să i se ceară să fie util. El trebuie să fie echilibrat, şi greşeşte că vrea să se remarce prea mult", a mai spus tehnicianul.

E normal să tragem de timp. Trebuie să facem orice pentru a fi eficienţi.

Ne-am demonstrat valoarea, chiar daca ne-au lipsit jucători!

Braşov e o echipă extraordinar de valoroasă...

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole