Ştiinţa de cinci stele s-a distrat cu „minerii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oltenii s-au impus în faţa celor de la Lupeni, ocupanta locului 13 în seria a doua a ligii secunde. Universitatea şi-a fixat un obiectiv clar, menit să compenseze parcursul slab din campionat: câştigarea trofeului! Primul pas a făcut cu dreptul de trupa lui Piţurcă.

Spectatorii nu s-au înghesuit să vadă întâlnirea favoriţilor cu o componentă a eşalonului secund. Astfel, s-a consemnat cea mai redusă asistenţă de la revenirea lui Victor Piţurcă în Bănie. Jucătorii olteni însă şi-au văzut de treabă şi s-au impus fără prea mari eforturi. Fundaşul Valerică Găman a deschis rapid scorul, el fiind desemnat şi căpitanul echipei pentru acest meci.

Probabil influenţat şi de faptul că „juveţii" au întâlnit un adversar modest, Mihai Costea a dat dovadă de superficialitate, reuşind „performanţa" de a-l scoate din sărite pe Victor Piţurcă prin modul individualist de a trata fazele. Nici publicul nu l-a iertat pe tânărul atacant, care a fost fluierat la fiecare atingere de minge.

La pauză, Costea cel mic a fost schimbat, iar anunţul înlocuirii sale a fost întâmpinat cu aplauze. După ieşirea „vedetei", s-au remarcat tinerii Alexandru Ologu, Mihai Roman, dar şi Constantin Gângioveanu. Ultimul a marcat o „dublă" la primul său meci în „era Piţurcă"

Până la final, Universitatea a realizat un antrenament cu publicul. Ocaziile au început să se succeadă una după alta, mai ales spre finalul întâlnirii, când „minerii" antrenaţi de Ionel Augustin au început să gâfâie serios din cauza pregătirii fizice. Alb-albaştrii au dat gol după gol în faţa unui adversar care n-a reuşit să-şi atingă obiectivul, acela de a nu se face de râs.

Universitatea Craiova 5

S. Lung jr - Bărboianu, Găman, D. Lopes, Ciucă - D. Stoica (Dilevski 64) - Wobay (Gângioveanu 54), Ologu, Gargorov, Firţulescu - M. Costea (Roman 46). Antrenor: Victor Piţurcă

Minerul Lupeni 0

Mecea - Urdă, Cîmpean, Tătar, Neacşu - Avramescu, G. Marin (N. Popescu 60),Todea, B. Costea - Itu (Koko 74), Deaconescu. Antrenor: Ionel Augustin

Goluri: Găman 10, Ologu 43, Roman 51, Gângioveanu 63, 84

Stadion „Ion Oblemenco": 6.000

Arbitru: Radu Petrescu

CFR, chinuită la Arad

Elevii lui Sorin Cîrţu s‑au chinuit până şi cu ACU Arad pentru a obţine calificarea în optimile Cupei României. Clujenii sunt de nerecunoscut în această toamnă. Fac puncte în Liga Campionilor, dar nu sunt în stare să învingă în 90 de minute nici măcar ocupanta locului 8 în seria a doua a ligii secunde.

Doar o bară prin Emanuel Kone au avut vişiniiï, chiar dacă adversarii de abia alergau după minutul 70! Până la urmă, CFR Cluj, formaţia care a câştigat ultimele trei ediţii ale Cupei României, a obţinut calificarea prin golul lui Bud (116), după centrarea lui Hora.

ACU Arad  0

Paul (Rusu 52) - Bilia, Nicolau (Roşca 78), Niculescu, Aldea - Gligor, Lupaşcu, Bundea, Ciubăncan - Dragoş, Băd (Gheju 46). Antrenor: Costel Bogoşel

CFR Cluj 1

Stăncioiu - Tony, N. Diogo, I. Rada, Edimar- Costa (E. Kone 46), Kivvu, Peralta,Veloso (Hora 85) - Batin (Bud 61), Anselmo. Antrenor: Sorin Cîrţu

Gol: Bud 116

Stadion „Francisc Neumann": 2.000

Arbitru: Florin Marcu

Cupa României

Programul 16-imilor

Ieri

Voinţa Sibiu (B) - Gaz Metan    3-1

Buican 34, Beza 103, Popa 104 / Marco 37

Jucătorii de la echipa sibiană din liga a doua au furnizat prima surpriză a şaisprezecimilor Cupei, reuşind să elimine conjudeţeana mult mai experimentată. La medieşeni nu a evoluat golgheterul Eric. "Le-am dat şansa fotbaliştilor care au jucat mai puţin în campionat să demonstreze că merită să intre în prima echipă. Se pare însă că mai au mult de lucrat", a spus antrenorul celor de la Gaz Metan, Cristi Pustai.

„U" Cluj - Victoria Brăneşti    1-0

Piţ 48

Din minutul 47, echipa ilfoveană a jucat cu un om mai puţin. Arbitrul Alexandru Tudor l-a eliminat pe fundaşul Alexandru Iacob pentru un fault dur la marginea careului mare făcut asupra lui Machado. Antrenorul Victoriei Brăneşti a fost foc şi para pe elevii săi. "Nu ai ce să faci cu jucători care acum trei ani vindeau carne în măcelărie. Am venit 500 de kilometri până la Cluj ca să nu facem nimic", a spus Ilie Stan.
Rapid - Petrolul Ploieşti (B)

S-a terminat după închiderea ediţiei

Azi

Juventus (B) -  Timişoara  ora 16.00
Chivulete - Ghinguleac, B. Gheorghe
Urziceni - Delta Tulcea (B) ora 16.00
Istrate - Stănescu,  A. Constantinescu
Alro Slatina (B) - FC Vaslui ora 16.00
G. Ionescu - I. Popa, Fl. Ungureanu
Sportul - CS Otopeni (B) ora 16.00
L. Rusandu - V. Marinescu, V. Avram
Silvania (B) - Tg. Mureş ora 16.00
D. Monea - Z. Szekely, I. Timar
Bistriţa - Astra II  (B) ora 16.00
P. Unimătan - G. Bârjac, I. Babadac
Pandurii -  Viitorul Constanţa (B) ora 18.30, Sport.ro
M. Balaci - Ad. Vidan, C. Savu
Dinamo - Ceahlăul Piatra Neamţ (B) ora 20.30, Pro TV
M. Drăgănescu - Cr. Nica, Ed. Crângaşu

Mâine

C. Brazi (C) - FC Braşov ora 16.00
M. Bordean - D. Iliescu, B. Velicu
Astra - Oţelul ora 18.30, Sport.ro
S. Colţescu - A. Oniţa, M. Orbuleţ
Gaz Metan CFR Craiova (B) - Steaua ora 20.30, Pro TV
Comănescu - Păunescu,  Nicoară

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite