Steliştii nu pot uita coşmarul trăit la Napoli!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gardoş, Narcis Răducan sau Gigi Becali încă suferă după meciul din Italia.

Golul marcat de Cavani în prelungirile meciului cu Napoli, scor 0-1, încă îi bântuie pe cei din Ghencea. Cel mai supărat pare a fi Gardoş, cel care a ieşit din teren din cauza unei accidentări. "Eu unul voi ţine cu oricine joacă împotriva lui Napoli. Nici nu mai vreau să aud de Napoli şi de Cavani ..nu mai vreau. E prima dată când am fost în Italia şi am rămas cu un gust amar", a spus Florin Gardoş pentru sport.ro. Nici Gigi Becali nu a uitat de partida din Italia. Finanţatorul Stelei a declarat că roş-albaştrii ar fi trebuit să treacă fără nici o problemă de Napoli. "La cum am prins-o pe Napoli, trebuia să-i dăm două, trei goluri, s-o facem pilaf!", a afirmat şi finanţatorul din Ghencea. Nici director sportiv, Narcis Răducan, nu a avut nopţi mai linişte în ultimul timp. "Inevitabil ne gândim încă la acel meci. Trebuie măcar să învăţăm din greşeli, nu a fost singura dată când am luat bătaie aşa. Paradoxal, de multe ori se poate construi pe astfel de eşecuri. Cu toţii au pus inimă şi cred că din retur Steaua va arăta mult mai bine, cel puţin în campionat, pentru că ştiu că şi suporterii îşi doresc asta foarte mult", a declarat Narcis Răducan.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite