Valerian Gârlă, sub comanda lui Fane Stoica

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Stoica
Ştefan Stoica

Antrenorul Ştefan Stoica a declarat că fotbalul din Republica Moldova se află într-un progres vizibil, precizând că a luat o decizie bună acceptând preluarea echipei Milsami Orhei.

"Am vrut să schimb aerul din fotbalul nostru. Eram şi dezamăgit după experienţa de la Farul Constanţa. Până la urmă cred că am luat decizia cea mai bună şi mă felicit pentru asta. Fotbalul din Moldova este într-un progres vizibil, să nu uităm că Steaua nu a putut bate acum un an Şerif, acum ei au bătut Kievul şi au avut rezultate bune în grupe. Şi de câştigat, se câştigă suficient cât să-ţi asiguri un trai decent", a spus Stoica.

La Milsami Orhei, Ştefan Stoica a lucrat cu doi jucători din România, dar din sezonul de primăvară vor mai veni şi alţii. Astfel, alături de Ovidiu Mendizov şi Adrian Grigoruţă la trupa lui Stoica vor mai ajunge Claudiu Ionescu, fost la FC Timişoara, Valerian Gârlă, fost jucător la Universitatea Craiova, ultima dată la Mureşul Deva şi fiul lui Fane Stoica, Alexandru Stoica, fost jucător la Steaua, Universitatea, Internaţional Piteşti iar ultima dată la Turcineşti în liga a treia. "M-am înţeles cu Ionescu, care este un jucător foarte bun, cu Valerian Gârlă, pe care eu l-am ajutat mult când era la Universitatea şi i-am spus că a venit momentul să mă ajute şi el pe mine şi fiul meu Alex, căruia vreau să-i mai dau o şansă, pentru că vreau să demonstreze că nu este doar băiatul lui Ştefan Stoica şi este un jucător care poate să să-şi facă singutr o carieră".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite