Steaua fără stadion! MAPN: "Contractul de închiriere al stadionului Ghencea este reziliat!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stadionul Steaua
Stadionul Steaua

Ministerul Apărării Naţionale a publicat astăzi un comunicat în care explică pe larg situaţia stadionului Steaua.

Redăm mai jos comunicatul!

"În Ministerul Apărării Naţionale, închirierea imobilelor şi terenurilor din patrimoniul ministerului nu este atributul ministrului, ci al structurilor care le au în administrare. În cazul clădirilor şi terenurilor aferente Stadionului Steaua, închirierea acestora este în responsabilitatea unităţii specializate, respectiv Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" (CSA "Steaua").

Ca urmare a derulării, în perioada septembrie-decembrie 2009, a licitaţiei privind închirierea Stadionului Steaua, care cuprinde clădiri şi terenuri în suprafaţă totală de peste 90.000 m.p., aflate în proprietatea statului şi administrarea M.Ap.N. prin CSA "Steaua", SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA a consimţit, prin oferta depusă, să achite lunar o chirie în valoare de 21.600 Euro, care a fost stabilită de către un expert autorizat în domeniu. Din echivalentul în lei al acestei sume, 50 la sută se varsă la bugetul de stat şi 50 la sută se virează CSA "Steaua".

Potrivit contractului încheiat pentru perioada 07.01.2010 - 7.01.2014, SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA are obligaţia contractuală să achite lunar suma aferentă chiriei, iar în cazul în care societatea comercială (chiriaşul) întârzie plata chiriei mai mult de 60 de zile, contractul de închiriere se consideră reziliat de drept, fără somaţie şi fără a apela la instanţele judecătoreşti.

Precizăm că, în momentul de faţă, SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA înregistrează întârzieri la plată mai mari de 60 de zile, având datorii ce reprezintă chiria neachitată pentru lunile martie, aprilie 2010 şi penalităţile aferente, în prezent contractul de închiriere fiind reziliat. Totodată, chiriaşul mai are de achitat utilităţi restante către CSA "Steaua", în cuantum de aproximativ 20.000 lei.

Citeşte reacţia lui Gigi Becali

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite