Steaua este la pământ: a ajuns zero barat!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galamaz (în picioare) şi Iliev prezintă imaginea de azi a Stelei
Galamaz (în picioare) şi Iliev prezintă imaginea de azi a Stelei

Statistica ultimelor 11 partide confirmă ceea ce a spus Loţi Bölöni în urmă cu câteva zile: din Steaua au rămas doar numele şi suporterii. Partida de la Timişoara a arătat exact unde a ajuns Steaua sub patronajul lui Gigi Becali: inferioară unei formaţii din Liga a II-a şi dominată de anonimi precum Chiş şi Gorobsov.

Eliminarea din Cupă, venită la capătul unei prestaţii şocant de slabă, a completat o serie neagră de 11 meciuri care a început în luna septembrie.

Acest lucru i-a indignat pe foştii stelişti, mai ales pe cei care au cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1986. Primul care a reacţionat a fost Bölöni: „Din Steaua au rămas doar numele şi suporterii. Urlă instabilitatea în echipa asta. Cei care sunt vinovaţi de actuala situaţie, din păcate, habar n-au de fotbal".

După eşecul de la Timişoara, Anghel Iordănescu a avut un discurs similar: „Steaua mi s-a părut depăşită din toate punctele de vedere: fizic, tactic şi, în final, şi pe tabelă. Vă asigur că dacă aş fi antrenorul Stelei, câţiva jucători ar abandona fotbalul". Nici preşedintele Helmuth Duckadam, de obicei, reţinut în declaraţii nu i-a menajat pe elevii lui Ilie Stan: „Nu regăsesc nimic din spiritul de odinioară al Stelei.

Credeam că jucătorii vor înţelege că Steaua nu înseamnă doar bani, însă nu s-a întâmplat aşa. La Timişoara, a fost cam ultima şansă. E clar că perspectivele nu sunt cele la care ne aşteptam. Jucătorii nu înţeleg ce înseamnă Steaua".

O lună şi jumătate de coşmar roş-albastru

- Steaua a câştigat două meciuri din 11. Dintre cele două victorii, una e împotriva unei echipe din liga a treia, Sănătatea Cluj.
- În şapte meciuri din 11, Steaua n-a dat gol.
- În ultimele patru întâlniri n-a înscris deloc.
- Are golaveraj negativ: 8 goluri marcate, 14 primite.
- Sub comanda lui Ilie Stan, în ultimele cinci partide, golaverajul e 2-8.
- A luat 8 din cele 27 de puncte, având un procentaj de 29,6%.
- E la 10 puncte de liderul Dinamo.
- Niciodată n-a aliniat aceeaşi echipă în două meciuri la rând.

Gigi delirează: „Vom fi lideri până în iarnă"

Confuzia din jocul Stelei se regăseşte şi în declaraţiile patronului Gigi Becali. Imediat după terminarea meciului de la Timişoara, latifundiarul a avut un discurs critic la adresa jucătorilor şi a antrenorului. „Urmează patru meciuri decisive în campionat pe care trebuie să le câştigăm. Ori batem Petrolul, Chiajna, Ceahlăul şi FC Braşov, ori vine taifunul! Ştiţi ce înseamnă taifunul? Eu ştiu", a spus patronul pe un ton ameninţător.



Apoi, a continuat la fel de dur: „Poate că Ilie Stan e depăşit, dar nu pot să-l dau afară după trei, patru meciuri. L-am luat pe Tibi Bălan, dar ăsta nu face nimic. L-am luat şi pe Răduţ, că aşa mi-au spus Meme şi Cîrţu, dar ce să fac cu el? Răduţ a dat mingea doar la adversar. Nu înţeleg ce a căutat Mustaţă titular! Ăla e jucător de Steaua?!". Becali a dezvăluit care e cea mai mare nedumerire a sa:

Gigi Becali

„Nu-mi dau seama cum unii jucători care făceau spectacol la alte echipe la Steaua nu joacă nimic!".

S-a contrazis pe el însuşi

Spre finalul discursului său, Gigi a devenit incoerent. Iniţial, afirmase că Steaua va bate şi Maccabi Haifa şi îşi va continua aventura europeană. După câteva minute, s-a contrazis pe el însuşi: „Nu mă mai interesează Liga Europa. Le-am luat banii ălora de la UEFA şi gata!". Becali a mers mai departe şi a început să-i laude şi pe oamenii pe care tocmai îi făcuseră praf: „Am o superechipă. Vom spulbera tot şi vom fi pe primul loc până la finalul turului. Am cel mai bun antrenor şi cei mai buni jucători. Nu le fac eu pe plac duşmanilor să mă iau de echipa mea!".

"O să fiu manager în locul lui Mihai Stoica. Aş fi stat şi pe bancă în timpul meciurilor, dacă nu eram europarlamentar, dar aşa aş face România de râs în Europa."
Gigi Becali
patron Steaua

Ei au bătut Steaua

Poli a reuşit să elimine deţinătoarea Cupei cu o echipă în care şi-au făcut loc şi mulţi anonimi, pe lângă consacraţii Goga, Sepsi, Scutaru şi Curtean.

Lepmets (24 de ani)  - În sezonul trecut a stat în umbra lui Pantilimon şi a lui Taborda, dar estonianul de 1,90 metri a dovedit că e o soluţie bună pentru poarta Timişoarei.

Chiş (23 de ani) - A fost adus gratis la Timişoara, după ce FC Bihor l-a pus pe liber. E născut la Zalău şi e un produs al clubului Liberty Salonta.

Poparadu (24 de ani) - A debutat în Liga I încă din 2007, dar în ultimii ani a fost împrumutat la Reşiţa, Buftea, Buzău şi Otopeni. A fost promovat la prima echipă a lui Poli de Hagi.

Gorobsov (22 de ani) - Născut la San Pedro, în Argentina. Are un bunic rus, dar şi dublă cetăţenie, italiană şi argentiniană. E deţinut în coproprietate de Torino şi Vicenza, iar în sezonul trecut a jucat la Cesena. „Se aseamănă cu Pirlo", l-a lăudat Vali Velcea. A ajuns în septembrie la Timişoara, sub formă de împrumut.

Vine Ţiţi Dumitru

Dumitru Dumitriu

După ce Dumitru Dumitriu (foto), antrenorul celor de la Inter Clinceni (Liga a III-a) s-a autopropus la Steaua, Gigi Becali a declarat că este dispus să-l numească director tehnic. „El poate veni oricând la Steaua, pentru că n-a vorbit niciodată acest club de rău. Dacă Ilie Stan îl vrea pe Ţiţi, atunci aşa va fi", a declarat Becali. Ieri, Ţiţi Dumitriu era optimist. „Am colaborat bine cu Ilie Stan când el era jucător. El e un băiat bun, care vrea să colaboreze cu Iordănescu, cu mine şi cu alţii cu care s-a înţeles de-a lungul timpului. Eu nu vin să-i iau locul, ci să-l ajut", a spus Dumitriu.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite