Steaua a prins ultimul tren spre Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roş-albaştrii au reuşit să-şi asigure prezenţa în Liga Europa, indiferent de rezultatul finalei Cupei României de miercuri, când îşi vor întâlni rivala de moarte, Dinamo. Cosmin Olăroiu a fost aclamat de tot stadionul în momentul în care a păşit pe gazonul din Gruia, în timp ce jucătorii Stelei au fost huiduiţi copios de către spectatorii clujeni.

Romică Surdu a deschis rapid scorul, după ce s-a distrat prin careu cu Panin şi Cadu, demonstrând astfel că nu degeaba este dorit cu atâta ardoare de Adrian Porumboiu la FC Vaslui. De altfel, vârful de 27 de ani, căruia îi expiră contractul cu Steaua la finele lunii mai, are deja un acord verbal cu patronul moldovenilor. Nicoliţă a mărit diferenţa printr-un şut superb de la 25 de metri, care l-a lăsat fără replică pe Nuno Claro. Tânărul Buş a marcat şi el pentru CFR, printr-o deviere care s-a dus drept în vinclul porţii lui Tătăruşanu. Bilaşco a închis tabela cu un minut înainte de final, după o gafă uriaşă a lui Mincă.

Becali: „Oli va continua în Ghencea"

Cosmin Olăroiu a vorbit, la final, despre viitorul său: „Mai întâi să vedem dacă vom câştiga, miercuri, Cupa României, iar apoi voi lua o decizie dacă rămân sau nu la Steaua. Jucătorii nu trebuie să mă convingă să rămân, ei trebuie să câştige finala Cupei, pentru că ăsta e obiectivul lor".

„Batem sigur şi jucăm Supercupa cu Oţelul. Oli rămâne la Steaua în proporţie de 100%. Va sta pe bancă la finala cu Dinamo. Şi dacă este ofertat de echipa naţională, el ştie că Steaua face cât două echipe reprezentative. Oricâţi bani i-ar promite Mircea Sandu, eu îi voi oferi dublu", a spus Gigi Becali. Dacă Steaua nu câştigă Cupa, atunci va trebui să joace trei tururi preliminare până în grupele Ligii Europa, în timp ce învingătoarea din finala de miercuri ajunge direct în play-off.

Bătaie şi nervi cu Olăroiu

Cosmin Olăroiu a fost implicat într-un incident la finalul jocului. Aflat în parcarea arenei din Gruia, Oli a fost asaltat de fanii Stelei de la Cluj, care i-au solicitat autografe. S-a creat o adevărată îngrămădeala în jurul tehnicianului, moment în care a intervenit şeful firmei de pază de la stadionul CFR-ului şi le-a cerut să elibereze zona. „Lasă‑mă să mă bucur alături de ei", i-a strigat Oli, timp în care cel de la firma de pază încerca să disperseze mulţimea. A fost momentul în care Olăroiu a răbufnit: „Sunteţi nişte securişti împuţiţi". „Olăroiu ne-a jignit pe toţi, a avut un comportament bădărănesc, golănesc, de toată jena", a afirmat Teodor Pop Puşcaş, şeful firmei de pază.

CFR Cluj: Nuno Claro (Mincă 46) - Panin, Cadu, I. Rada, Veloso - E. Kone, G. Mureşan, E. Dică, Hora - Bastos (Bud 60), S. Buş (Sare 79). Antrenor: Alin Minteuan
Steaua: Tătăruşanu - Emeghara, Gardoş, Galamaz, Latovlevici - Nicoliţă, Bicfalvi, Brandan (Szekely 87), Surdu (Răduţ 67) - N. Dică (Cr. Tănase 46), Bilaşco. Antrenor: Cosmin Olăroiu
Goluri: S. Buş 43 / Surdu 5, Nicoliţă 18, Bilaşco 89
Eliminat: Cadu 71
Stadion „Dr. Constantin Rădulescu": 12.000
Arbitru: Sebastian Colţescu

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite