Steaua, la înălţime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roş-albaştrii au reuşit să se califice pentru a opta oară consecutiv în grupele unei competiţii europene, la capătul unei partide foarte tensionate. În ciuda unei atmosfere ostile, bucureştenii şi-au păstrat luciditatea la Sofia, obţinând o remiză, 1-1, şi ajungând în grupele Ligii Europa.

Elevii lui Milen Radukanov au început meciul decişi să-şi adjudece milionul de euro promis de patron în cazul unei calificări. Şi totuşi, prima mare ocazie le-a aparţinut steliştilor, şutul lui Tănase de la 25 de metri fiind respins cu dificultate de M'Bolhi.

Delev a avut şansa de a face 1-0, dar a trimis balonul în plasa laterală. Brazilianul Platini l-a încercat şi el apoi pe Tătăruşanu dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri, dar portarul naţionalei României a reuşit să trimită în corner. Jocul s-a mutat apoi la poarta cealaltă, iar M'Bolhi a avut o nouă intervenţie salutară la şutul lui Bourceanu, tot dintr-o fază fixă. Ca şi în partida de la Cluj, bulgarii au avut multe momente în care au controlat ostilităţile, însă s-au pierdut de fiecare dată la finalizare.

Joc întrerupt în minutul 57

La reluare, fanii Stelei şi-au dat din nou în petec. Arbitrul Van Boekel a oprit meciul din cauza unei petarde aruncate de ultraşii veniţi de la Bucureşti în dreptul jucătorilor lui ŢSKA.

După câteva momente de suspans, în care centralul s-a consultat şi cu delegaţii UEFA, meciul s-a reluat cu o minge de arbitru. Câteva minute mai târziu, jucătorii celor două formaţii au fost la un pas să se încaiere, iar galeria stelistă a fost evacuată în cele din urmă de pe stadion. Apoi, Cristi Tănase a marcat golul care a îngropat definitiv speranţele gazdelor, cu largul concurs al lui M'Bolhi. Pe final, Platini a înscris şi el, dar calificarea era deja jucată.

Banner anti-Meme.

Elevii lui Ronny Levy au fost încurajaţi, aseară, şi de circa 300 de fani veniţi din România. Aceştia au afişat şi un banner împotriva managerului Mihai Stoica.

Gigi Becali l-a ironizat pe „Mache" Ianuli

Patronul Stelei a comentat în stilu-i caracteristic zvonul potrivit căruia oficialii roş-albaştrilor ar fi comandat prostituate la hotel. „Ce prostituate? Am încredere că «Mache» nu ar face asta... Chiar i-am spus când a plecat să-şi ia laptopul la el, ca să stea liniştit", a glumit Becali. El a făcut aluzie la faptul că team-managerul a fost surprins masturbându-se în camera sa de hotel, în cantonamentul din iarnă.

Ienei i-a luat apărarea lui Nikolici

Emeric Ienei l-a criticat pe Levy. „Nu mi-a plăcut deloc faptul că l-a scos pe Nikolici după jumătate de oră, cu Astra. A fost un gest de umilire. Băiatul nu merita aşa ceva", a spus tehnicianul.

Prepeliţă a debutat în cupele europene

Mijlocaşul Andrei Prepeliţă, care a fost pentru prima oară titular la Steaua, a debutat totodată şi într-un meci din cupele europene, la vârsta de 26 de ani. Fotbalistul a mai jucat la Universitatea Craiova şi FC Argeş. „Prepe" a fost introdus în echipa de start la sugestia lui Gigi Becali. „Vom juca cu Prepeliţă în dreapta, Bourceanu şi cu Brandan în centru şi Tănase pe stânga. Pe unde să mai treacă Zicu?!", spunea Becali în preziua partidei.

Azi, tragerea la sorţi a grupelor

Steaua are şanse mari să fie în urna a doua la tragerea la sorţi a grupelor (azi, ora 14.00, Sport.ro), fiind însă la mâna celorlalte rezultate. În schimb, Rapid şi Vaslui vor fi în ultima urnă.

1-1

ŢSKA Sofia: M'Bolhi - Bandalovski (Dechev 82), Halilovici (Vidanov 46), Stoianov, Ademar - Galchev, Iancev - Zicu (Kostov 78), Delev, Nelson - Platini.
Antrenor: Milen Radukanov

Steaua: Tătăruşanu - Nicoliţă, Iliev, Galamaz, Latovlevici - Prepeliţă (Bicfalvi 69), Bourceanu, Brandan, Cr. Tănase (Nikolici 77) - Tatu, M. Costea (Rusescu 60).
Antrenor: Ronny Levy

Goluri: Cr. Tănase 72 / Platini 83
Stadion „Vasil Levski": 30.000
Arbitru: Pol van Boekel (Olanda)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite