Steaua II, înfrângere în faţa Dunării Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucătorii divizionarei secunde FCM Dunărea au susţinut, sâmbătă, al treilea meci de verificare din acest sezon. După o înfrângere: 2-3 cu Juventus Bucureşti (la Hărman, pe perioada cantonamentului de la Poiana Braşov) şi 0-0 cu CS Panciu, elevii lui Viorel Tănase s-au deplasat, sâmbătă, în Capitală, informează "Viaţa Liberă".

Pe unul din terenurile Complexului Sportiv „Ghencea", dunărenii au întâlnit echipa a doua a Clubului Steaua.

Gălăţenii au realizat un joc bun, mai aproape de pretenţiile conducerii tehnice, şi s-au impus cu scorul de 2-1. De remarcat că băieţii noştri s-au aflat tot timpul în avantaj, conducând cu 1-0 şi 2-1, la fluierul final al arbitrului bucureştean Baboia.

Toate golurile au fost marcate în primele 45 de minute. La prima reuşită a oaspeţilor, Cucu a sprintat spre buturile adverse, i-a pasat lui Cârjan, şi aceasta a marcat din apropiere.

La al doilea gol, Vali Munteanu a centrat de pe flancul drept şi acelaşi Cârjan a reluat, cu capul, în plasă. Alte situaţii de gol au mai avut Cristea, Cucu şi Cristescu, acesta din urmă aflându-se în situaţia de unu la unu, cu portarul advers!

Învingătorii au abordat meciul în următoarea formulă de echipă:
Mindileac - Agache, Velescu, Daniel. Florea, D. Popescu - V. Munteanu, Cucu, Cioinac, Cristea - Enache, Cârjan. Au mai jucat: Cristescu, Chelaru, Judeanu (junior în probe) şi Marin.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite