Steaua, Dinamo şi Rapid, undă verde spre grupe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele trei echipe din Bucureşti au mai multe şanse să întâlnească un adversar facil, întrucât sunt cap de serie. Giuleştenii au căpătat acest statut în urma rezultatelor din preliminariile Ligii Campionilor. Rapid a profitat de eşecul Vasluiului în Liga Campionilor şi n-a mai depins de soarta lui Dinamo pentru a fi cap de serie la tragerea la sorţi a play-off-ului Ligii Europa.

Deşi n-a intrat efectiv în focurile cupelor europene, echipa lui Lucescu a trecut prin mari emoţii la mijlocul acestei săptămâni. Cu un coeficient mediu (16.164), Rapid nu ştia dacă va intra sau nu în urna capilor de serie la tragerea la sorţi a play-offului Ligii Europa, amănunt extrem de important în tentativa de a pătrunde în grupele competiţiei a cărei finală se va disputa în mai anul viitor la Bucureşti.

Rapid, în urna favoritelor

Din fericire, giuleştenii n-au mai fost nevoiţi să aştepte rezultatele de aseară din turul trei preliminar, fiind ajutaţi de ceea ce s-a întâmplat în faza similară din Liga Campionilor. Astfel, calificările obţinute de Maccabi Haifa, Dinamo Zagreb şi Twente (ultimii în „dubla" cu FC Vaslui) au făcut ca Rapidul să nu-şi mai poată pierde locul în urna favoritelor la evenimentul de azi de la Nyon, transmis în direct de Eurosport de la ora 14.30.

Rar s-a întâmplat în ultimii 10 ani ca echipele româneşti să facă surprize în Europa şi să se califice mai departe din poziţie de outsider. De această dată, vor fi puse în situaţia de a răsturna aşteptările doar FC Vaslui şi Gaz Metan (dacă medieşenii au trecut aseară de Mainz). În schimb, Steaua, Rapid şi Dinamo vor avea parte de adversari accesibili, cel mult de valori apropiate echipelor noastre. Pentru uşurarea tragerii la sorţi, cele 76 de formaţii ajunse în play-off vor fi împărţite de UEFA în serii de câte 10 sau 12, fiind excluse împerecherile între cluburi din aceeaşi ţară. Tot astăzi, la ora 13.00 (în direct la TVR 1), UEFA va stabili şi cele 10 meciuri din play-offul Ligii Campionilor. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite