Stanciu şi Chivorchian s-au împăcat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii de la FC Timişoara, Gheorghe Chivorchian şi Daniel Stanciu, care s-au luat la bătaie în toată regula, după meciul câştigat cu Dinamo, scor 2-1, s-au împăcat.

Potrivit unor surse din cadrul clubului alb-roşu, în dreptul vestiarelor stadionului din „Groapă", Preşedintele Comitetului Director al Timişoarei, Gheorghe Chivorchian, şi managerul sportiv Daniel Stanciu s-ar fi luat la harţă pe tema programului echipei în zilele următoare şi au sfârşit prin a se lua la bătaie.
Câştigătorul „meciului de kick-boxing" ar fi ieşit Chivorchian, care l-ar fi pus la pământ pe agentul FIFA, însă oficialii timişoreni au negat acest conflict.

Orice familie are discuţii în contradictoriu şi se mai ceartă, dar de aici până la a ne bate e drum lung. Dacă nu eram pe podium, nu mai interesa pe nimeni Timişoara. Eu sunt cu Daniel la masă şi stabilim programul echipei. De mâine seară, (n.r diseară) jucătorii vor intra în cantonament", ne-a declarat Gheorghe Chivorchian. De partea cealaltă Daniel Stanciu, s-a rezumat la a spune: „nu a fost nicio chestie".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite