Stadion sau crescătorie de găini pe Giuleşti?
0Ministerul Transporturilor a acceptat o reeşalonare a datoriilor şi cere 35.000 de euro până pe 13 august, şi încă 115.000 până în septembrie. Copos nu e de acord. George Copos spune că nu e dispus să ofere Clubului Sportiv, administratorul stadionului deţinut de Ministerul Transporturilor, decât 30.000 de euro cu totul.
Suporterii Rapidului şi Răzvan Lucescu au mers „cu jalba-n proţap" la Anca Boagiu, ministrul Transporturilor. Întâlnirea a avut efectul scontat, ministerul amintit acceptând o eşalonare a datoriilor. Astfel, pentru a juca pe teren propriu meciul cu Concordia Chiajna, din etapa a patra, Copos trebuie să plătească aproximativ 35.000 de euro Clubului Sportiv Rapid, după care să mai achite până la 3 septembrie încă 115.000 de euro.
Patronul şi-a făcut alte calcule
Contactat de „Adevărul", patronul Rapidului a spus că el e dispus să plătească 121.000 de lei (n.r. - ceva mai puţin de 30.000 de euro). „Acum sunt pe un şantier naval, nu ştiu ce să vă zic. Eu ştiu că avem o datorie de 121.000 de lei noi. Eu nu am citit acest comunicat, dar dacă doamna ministru Anca Boagiu a zis că avem 150.000 de euro datorii eu nu pot decât să-i spun...bună ziua", a punctat Copos. „Indiferent ce se întâmplă, vom juca la Piteşti meciul cu Chiajna. Să ia stadionul acasă, să crească găini şi alte orătănii pe el", a mai spus Copos . Totuşi, există premise ca cele două părţi să ajungă până la urmă la o înţelegere. Suporterii Rapidului chiar şi-au manifestat disponibilitatea de a dona bani clubului pentru a-şi putea susţine echipa din tribunele stadionului Giuleşti - Valentin Stănescu. Ei sunt de acord şi cu mărirea preţului biletelor.
În comunicatul Ministerului Transporturilor se mai spune că există posibilitatea ca echipa de fotbal să concesioneze stadionul pe o perioadă de 49 sau 99 de ani.
Condiţia? Ca George Copos să investească în remodernizarea stadionului. „Clubul Sportiv Rapid Bucureşti analizează împreună cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi posibilitatea concesionării dreptului de utilizare şi administrare a Stadionului Giuleşti - „Valentin Stănescu" în condiţiile în care partenerul privat şi-ar asuma modernizarea stadionului şi a spaţiilor aferente", se arată în comunicat.
"Nu înţeleg de ce ei propun acum să achităm 35.000 de euro. Să ia stadionul acasă, să crească găini."
George Copos
patron Rapid