Sportul - Vaslui 0-1 / Porumboiu: "La ce se joacă în Liga I noi facem spectacol"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorel Hizo
Viorel Hizo

Vasluienii au învins cu 1-0 în deplasare la Sportul Studenţesc şi au urcat pe locul patru în clasamentul Ligii I, având 28 de puncte. Pentru echipa lui Adrian Porumboiu a punctat Yero Bello în minutul 72

Golul moldovenilor a fost marcat în minutul 72, când Bello a înscris cu capul, din careul mic, la un corner executat de pe partea dreaptă de Lucian Sănmărtean.

La meci au asistat aproximativ 500 de spectatori, printre care şi 20 de suporteri ai formaţiei oaspete.

Doi fani ai echipei Rapid Bucureşti au afişat un banner cu inscripţia: "Pancu - un idol adevărat, susţinut şi respectat". Jucătorul formaţiei FC Vaslui nu a făcut parte din lot, după ce a fost trimis la echipa a doua după meciul din etapa trecută.

Adrian Porumboiu: "Am jucat mediocru, dar e o victorie meritată. La ce se joacă acum în Liga 1, eu zic că noi facem spectacol. Nu comentez decizia trimiterii lui Burdujan şi Pancu la echipa a doua. Nu am luat-o eu. Aparţine staff-ului tehnic şi administrativ. Gladstone nu a fugit de la echipă, el e un băiat cu caracter deosebit. Mi-a cerut voie să apeleze la o clinică din Brazilia.", a declarat Porumboiu.

Vaslui, la primul gol în faţa „studenţilor”. Cele două echipe s-au mai întâlnit de două ori în campionat, în sezonul 2005 – 2006, iar în ambele meciuri Sportul s-a impus cu un categoric 3-0.

Kuciak, dorit în Premier League. Portarul lui FC Vaslui este monitorizat de West Bromwich Albion, echipă la care evoluează şi Gabi Tamaş. Kuciak ar putea pleca de la trupa lui Porumboiu în schimbul a 1,5 milioane de euro.

___________________________________________________________________________________________________________________________________

Sportul Studenţesc: 12. Niculescu (33. Viciu '80) - 29. Farmache, 27. Raţiu, 24. Patriche, 23. Maxim - 19. Cruceru (11. C. Gheorghe '77), 7. Pătraşcu (30. Irimia '70) - 10. Ferfelea, 28. T. Bălan, 20. Varga - 9. Curelea. Antrenor: Florin Tene.

FC Vaslui: 1. Kuciak - 20. Milanov, 3. Papp, 28. Cânu, 17. Bălace - 4. Gencev - 18. L. Sănmărtean, 80. Wesley (9. Pouga '67), 10. Gerlem (31. Gheorghiu '46) - 14. Adailton (30. R. Costin '34), 25. Bello. Antrenor: Viorel Hizo.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite