ŞOCANT / Un fost jucător al lui Dinamo a fost reţinut la aeroport sub acuzaţia de terorism!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
John Galliquio
John Galliquio

Cluburile din Liga I se pricep de minune să-şi arunce banii pe fotbalişti străini expiraţi. Totuşi, „câinii" au reuşit să ia un jucător periculos în afara gazonului.

Peruanul John Galliquio a evoluat în „Ştefan cel Mare" în sezonul 2007 - 2008. N-a rupt gura târgului, dovadă şi faptul că a îmbrăcat doar de opt ori tricoul alb-roşu.

Perioada petrecută în România a fost singura experienţă europeană din cariera lui Galliquio. După ce a plecat de la Dinamo, fundaşul s-a întors acasă, la Club Universitario de Deportes, acolo unde evoluează şi acum.

„Am o armă"

Ajuns la 32 de ani, Galliquio dă semne că nu s-a maturizat.

Joi, după un amical jucat pentru naţionala ţării sale, în deplasare, la Costa Rica, fotbalistul a provocat un mare scandal.

După meci, în drumul de întoarcere, Galliquio şi colegii săi au fost supuşi controalelor de rutină pe Aeroportul Internaţional „Juan Santamaria" din Costa Rica.

După o nouă intervenţie a staff-ului responsabil cu securitatea, de această dată chiar în avion, înainte de decolare, Galliquio a strigat: „Dacă mă căutaţi un pic mai mult, poate o să găsiţi arma pe care o am la mine".

Replica sa a provocat o panică generală, iar fostul dinamovist a fost imediat dat jos din avion şi reţinut sub acuzaţia de terorism!

Din cauza incidentului, avionul a decolat cu întârziere, fără Galliquio. Acesta a fost trimis în audieri, iar abia după câteva ore a putut să se întoarcă acasă cu un alt zbor.

„Galliquio a făcut o mare, mare prostie, însă n-a comis vreun act criminal", au reacţionat oficialii Federaţiei de Fotbal din Peru.

„Atenţie! Prăbuşim"

Galliquio nu e primul fotbalist care face o glumă proastă pe aeroport.

Acum câţiva ani, în Iran, un alt fotbalist, tot fundaş central, a provocat haos în timpul unui zbor.

Sheys Rezaei, legitimat la Persepolis la vremea respectivă, a vrut să se amuze pe seama colegilor săi şi s-a gândit la o idee „genială": a luat microfonul unui stewardes şi a anunţat: „Atenţie! Prăbuşim!".

Unii dintre pasageri chiar au crezut că e voba de un anunţ serios şi au suferit un atac de panică.

După acest incident, Rezaei a fost suspendat şi amendat de clubul său.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite