„Sorinaccio“ l-a bătut pe Tănase cu gheata în cap!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul antrenor al Stelei e cunoscut ca un  antrenor vulcanic. În urmă cu cinci ani, pe când era la FC Argeş, Cîrţu i-a aplicat o corecţie severă fostului căpitan al roş-albaştriilor. Numirea lui Cîrţu la cârma roş-albaştrilor n-a fost întâmpinată cu entuziasm de către fotbaliştii Stelei. Cel care are cele mai urâte amintiri cu „Sorinaccio” este Cristi Tănase.

Pe vremea când evolua la FC Argeş, fostul căpitan al Stelei a avut parte de o corecţie severă aplicată de Cîrţu, imediat după un meci pierdut de piteşteni în faţa celor de la FC Naţional, scor 2-3, în aprilie 2006.

Pentru că a pierdut un balon la centrul terenului, având drept consecinţă golul victoriei „bancarilor", Tănase a fost lovit de Cîrţu de câteva ori cu o gheată de fotbal în cap, fiind scăpat cu greu din mâinile tehnicianului de către secundul Mircea Irimescu.

Un alt jucător pe care Cîrţu nu‑l simpatizează deloc e brazilianul Ricardo, pe care l-a criticat în nenumărate rânduri la televizor: „Ce dracu' face Steaua cu Ricardo? Cine te aşteaptă pe tine să-ţi pui mingea pe piciorul drept, te crezi pe plajă?! Din păcate, tot aducem la noi în campionat tot felul de brazilieni fără valoare".

Răduţ va reveni printre titulari

Totuşi, printre cei pentru care venirea lui Cîrţu e o veste bună se numără şi Mihai Răduţ, fotbalist care a fost trecut pe linie moartă în Ghencea încă de la plecarea lui Piţurcă. „Mie mi-a zis Sorin că, dacă vine, Gardoş şi Răduţ vor fi titulari, chiar dacă se vor mai pierde meciuri. I‑am zis că mă bucur, doar am dat bani pe ei. Bicfalvi este şi el un jucător de calitate, iar banderola îi va motiva caracterul ăla frumos", a explicat Gigi Becali.

A refuzat Steaua ca jucător

Gigi Becali a explicat deja că a dorit să-l aducă pe Cîrţu la Steaua încă din vara lui 2004, însă puţini ştiu că „Sorinaccio" putea ajunge în Ghencea şi ca jucător. Se întâmpla în sezonul 1984-1985, după ce Universitatea Craiova fusese eliminată de Zeleznicear Sarajevo, în Cupa UEFA.

„S-a destrămat «Craiova Maxima», Ştefănescu a plecat la Braşov, Balaci şi Donose la FC Olt, Ţicleanu la Sportul, Crişan la FC Bihor, Beldeanu la Vâlcea. Am avut şi eu o ofertă foarte tentantă să merg la Steaua, chiar la începutul anului 1985, aş fi putut să câştig Cupa Campionilor Europeni, dar am refuzat să plec. L-au luat în locul meu pe Radu II", ne mărturisea Cîrţu acum câţiva ani.

Alte momente în care Cîrţu  a luat-o razna


-Pe când antrena Universitatea Craiova, în 2002, a fugărit un ziarist pe tot terenul, acuzându-l că, din cauza articolelor scrise de respectivul, echipa ar fi pierdut
cu 3-2 un meci cu Midia Năvodari.
-Pe când se afla pe banca lui FC Argeş, în 2005, la un meci cu Poli Timişoara, s-a izbit de câteva ori cu capul de pământ, de necaz că echipa sa a pierdut şansa de a dezvolta un contraatac periculos.
-La FC Naţional, în 2007, în pauza unui meci din deplasare cu Jiul Petroşani, pierdut cu 0-2, Cîrţu l-a călcat efectiv pe Ducu Ninu în picioare. Fotbalistul n-a mai putut continua partida, din cauza multiplelor contuzii.
-Pe când antrena pe Dacia Mioveni, în 2008, a dat cu capul în plexiglasul băncii de rezerve, în timpul unui meci cu Dinamo!
-La Pandurii, în 2009, în timpul unui antrenament, s-a enervat pe jucători pentru că aceştia nu nimereau cadrul porţii. Cîrţu a luat sacul cu mingi şi l-a aruncat peste gard. „Sunt pătrate mingile astea, da?! Fugiţi imediat după ele...Fir-aţi ai dracu' de «pârnăi» ce sunteţi!!!", le-a spus antrenorul, care a plecat imediat la vestiar.
-În 2009, la un meci dintre Pandurii şi Unirea Urziceni, a fost eliminat după ce a făcut un gest care i-a reamintit arbitrului Augustus Constantin că tatăl său se afla în arestul DNA.
-În 2010, înfrângerea campioanei CFR Cluj din faţa lui FC Basel l-a adus la disperare pe Cîrţu, care a lovit cu piciorul geamul de plexiglas al băncii de rezerve până ce l-a făcut ţăndări.

Cîrţu l-a luat pe Valerică Găman!

„Sorinaccio" a ajuns ieri în România, fiind aşteptat pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă" de către Teia Sponte şi condus la reşedinţa patronului din Aleea Alexandru. Negocierile dintre cei doi au durat mai bine de două ore, însă Cîrţu a bătut în cele din urmă palma cu Gigi Becali. „Nu mi-e teamă de nimic, am 25 de ani de antrenorat în spate", a spus tehnicianul. Deşi Gigi Becali declarase luni că Sorin Cîrţu va veni să o antreneze gratis pe Steaua până în vară, „Adevărul" a aflat care vor detaliile înţelegerii sale cu „Sorinaccio".

Sponsorizat cu 60.000 de euro

Ca şi în cazul lui Lăcătuş, Cîrţu va avea un salariu modic în contractul care va fi înregistrat la Federaţia Română de Fotbal, leafa lunară care va fi înscrisă în acte urmând să fie de circa 1.000 de lei. Tehnicianul va mai încasa totuşi încă 60.000 de euro, sub forma unei sponsorizări din partea unei societăţi comerciale deţinute de un apropiat de-al lui Becali. Ipoteza a fost confirmată ieri şi de către latifundiarul din Pipera.
„Păi, bineînţeles că Sorin Cîrţu poate primi o sponsorizare, doar e cineva, a jucat în «Craiova Maxima». Altă soluţie nu există, pentru că Steaua n-are bani", a spus Gigi Becali.

Comisia de Recurs a LPF a respins, ieri, memoriul depus de Universitatea Craiova împotriva deciziei Comisiei pentru Soluţionarea Litigiilor, prin care jucătorii Valerică Găman (foto) şi Ştefan Bărboianu au fost declaraţi liberi de contract. Găman va juca la Steaua, urmând ca transferul să se finalizeze azi. „Vreau la Steaua, nu vreau la Dinamo. Contează enorm că o să fie antrenor Sorin Cîrţu, el m-a sunat. Vreau să-l ajut şi pe Gigi Becali, care e un om bun", a spus aseară Găman la Pro TV.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite