Sorin Cârţu mai vrea nouă puncte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul celor de la Pandurii Târgu Jiu, Sorin Cârţu, şi-a impus un obiectiv îndrăzneţ pentru ultimele cinci etape. El vrea să mai adune nouă puncte pentru a se salva de la retrogradare

Pandurii au abţinut primul succes în 2010 în faţa Braşovului şi au încheiat seria rezultatelor negative. Ultima victorie a fost cea cu Unirea Alba Iulia, din ultima etapă a turului. Mai mult, reuşita din 11 metri a lui Hidişan a fost prima în faţa propriilor suporteri din acest retur de campionat.
"Era momentul să învingem şi noi, a venit soarele şi pe strada noastră. Adversarul ne-a dominat, dar poate am avut şi noi meciuri în care am jucat bine şi n-am luat nici un punct. Victoria ne dă speranţe că putem evita retrogradarea, deşi nu va fi uşor. Mai avem nevoie de trei succese în ultimele cinci etape. Cu 38 de puncte ne putem gândi la salvare. Dar şi dacă ne îndeplinim acest obiectiv nu vom putem răsufla uşuraţi. Misiunea e dificilă!", a declarat Sorin Cîrţu.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite