Şiman: "Tibi Bălan nu este apreciat cum trebuie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul Sportului Studenţesc, Vasile Şiman, îşi doreşte să îi găsească o echipă mijlocaşului Tibi Bălan, însă spune că în calea intenţiei sale stă teamă cumpărătorilor de a achiziţiona un fotbalist în vârstă de 30 de ani. Bălan a fost la un pas de Steaua în această vară, dar negocierile au picat din cauza pretenţiilor jucătorului, considerate exagerate de oficialii din Ghencea.

 "Tibi Bălan are oferte, dar nu este nimic concret. Mi se pare că nu este apreciat la adevărata lui valoare, nu este perceput corect. Se vorbeşte mai mult de vârsta lui decât de ceea ce poate oferi pe teren. Se uită că Zidane a fost transferat de Real Madrid la 30 de ani pe 72 de milioane de euro. Roberto Carlos câştigă o grămadă de bani în Rusia, asta pentru că la alţii contează vârsta biologică, nu cea din buletin. Au fost multe greşeli făcute şi de Tibi Bălan în carieră, dar cred că merită mai mult. El a fost de multe ori împrumutat, acum cred că a sosit momentul ca el să prindă un transfer în condiţii bune, să ne despărţim în relaţii amicale" , a spus Şiman la Sport.ro.

"Cei de la Steaua nu au fost de acord cu pretenţiile mele. Nu ştiu care a fost problema, salariul sau valoarea mea", declara Tibi Bălan, după ce transferul în Ghencea a picat, conform prosport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite