Şiman: "Pe Tibi Bălan l-a cărat Varga peste tot! El, la 31 de ani, nu a făcut nimic până acum"!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul Sportului, Vasile Şiman, i-a răspuns lui Tibi Bălan, după ce fostul jucător al "studenţilor" i-a compătimit pe Curelea şi Varga, care au de suferit din cauza lui Şiman, care e "şi patron şi impresar".

"Ar fi mai bine ca Tibi Bălan să facă ceva la Steaua, ca să nu ma sune Gigi Becali la 3 noaptea, să mă întrebe ce jucători i-am dat. Dacă a stat la Sportul atât timp, e doar vina lui. Acum e la Steaua, să îşi vadă de treburile lui, să nu vorbeasca de Sportul! Să nu mai compatimească pe nimeni. Să nu îl compatimească pe Varga, ci să îi mulţumească, pentru că l-a cărat dupa el la Urziceni! L-a împrumutat peste tot, dar noi nu am primit nimic, iar el s-a imbogăţit! Când mă suna să-l ajut, atunci era bine! Dar vorbesc prea multe...", a declarat Vasile Siman la Sport Total FM.

"Nu sunt nici impresar, nimic. Eu sunt numai patron. Poate dânsului îi convine să fie preşedintele antrenor, să mai joace şi el. Pe el l-a pus Gigi Becali pe lista UEFA, ar fi trebuit să se pună singur, prin evoluţii! Tot ce a realizat până acum a fost la Sportul! Ar trebui să spuna «bogdaproste». Dădea trei goluri când dormea! La Steaua nu o să îl aştepte nimeni să aibă o execuţie, ca la Sportul! Probabil că eu trebuia să dau şi goluri pentru el. Să îi pară rău de el, că a ajuns la 31 de ani şi nu a realizat mai nimic! Cum de el e singurul căruia i-am blocat cariera? De ce nu îi intrebaţi şi pe Mazilu, pe Gigel Bucur, jucători care nu au nicio nemulţumire?", a mai spus patronul Sportului.

"Oricine poate să plece, dacă are ofertă convenabilă pentru el şi pentru club. Dacă nu au oferte, nu pleacă. E vorba de orice jucător, nu mai de Varga şi Curelea"

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite