Sibienii au 8.000 de euro la promovare!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupa ardeleană va încasa dublu faţă de Săgeata Năvodari, în cazul unui succes în această seară. Returul meciului de promovare pleacă de la 0-0. Tabloul Ligii I, cu cele 18 echipe care vor lua startul pe 22 iulie la un nou sezon în prima ligă, se va cunoaşte exact după partida de diseară, de la 18.00, în direct, la Dolcesport.

Interes maxim pentru returul barajului de promovare în Liga I, dintre Voinţa Sibiu şi Săgeată Năvodari. După ce sâmbătă cele două formaţii au încheiat la egalitate, 0-0, în urma unui joc modest şi marcat de gafa arbitrului Alexandru Tudor, care nu le-a acordat un penalty clar celor de la Săgeata, partida de la Sibiu va semăna cu una de cupele europene. Cel puţin acestea sunt indiciile de dinainte. În primul rând, meciul se va disputa cu casa închisă.

Organizatorii de la Sibiu au pus 13.000 de bilete în vânzare, iar cozile la case s-au format cu mult înainte ca acestea să se deschidă, fiind întinse pe o distanţă de 30 de metri. Este de aşteptat ca Stadionul „Municipal" (capacitate 14.200 de locuri) să fie arhiplin. În al doilea rând, finanţatorul sibienilor, Ioan Hămbăşan, le-a promis elevilor lui Alexandru Pelici o primă de 8.000 de euro de jucător în cazul în care vor duce Voinţa în Liga I. Cei de la Săgeata vor evolua pe un bonus mai mic, de 4.000 de euro.

Reconstrucţie pentru promovată

Indiferent de numele formaţiei care va promova, componenţa respectivei va semăna foarte puţin cu lotul care a dus greul în liga secundă. Oficialii vor încerca să transfere fotbalişti cu experienţă pe prima scenă. „Categoric va rămâne Pelici. Probabil unii jucători vor pleca, iar alţii vor veni, dar la nivelul staffului tehnic nu schimbăm nimic", şi-a făcut Hămbăşan planul pentru cazul în care Sibiul va promova. În schimb, Aurel Şunda nu este sigur de postul său nici dacă echipa ajunge în Liga 1. Până să se afle că Săgeata va evolua acest meci de baraj, antrenorul şi o parte dintre jucători ajunseseră la un acord pentru rezilierea contractelor.

Despre baraj

- În cazul în care va promova, Săgeata Năvodari va evolua pe stadionul „Farul".

- Voinţa Sibiu este printre ultimele echipe din fotbalul românesc ce evoluează cu un sistem cu libero.

- Echipa care ajunge în Liga 1 va schimba lotul din temelii. Machidonii ce conduc clubul din Năvodari vor să apeleze la Gigi Becali, pentru a le împrumuta câţiva jucători.

- Partida de azi va fi arbitrată de Alexandru Deaconu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite