Şi „renegaţii“ strălucesc câteodată la Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 „Favoriţii“ lui Gigi Becali, Nicolae Dică şi Marius Onofraş, au marcat golurile victoriei roş-albaştrilor în faţa unei echipe-pansament a Gloriei Bistriţa, deloc îngrijorată de perspectiva retrogradării. Cristi Tănase a confirmat revenirea de formă şi, după reuşita de excepţie din etapa trecută, a dat două pase de gol aseară.

De 1 Mai muncitoresc, ziua naţională a mersului la iarbă verde, meciul dintre Steaua şi Gloria Bistriţa s-a desfăşurat într-o atmosferă de joc amical, pentru că fanii stelişti au preferat probabil să rămână până mai târziu la grătare decât să vină la stadion.

Cu „renegaţii" Dică şi Onofraş printre titulari, Steaua s-a năpustit din prima în atac. Puţinii suporteri care au venit totuşi la meci şi-au încurajat foarte rar echipa, „Vitelor" şi „Mercenarilor" fiind apelativele care s-au făcut auzite cel mai des din tribune în debutul partidei. Amintind de vremurile în care făcea furori la FC Argeş, Cristi Tănase a desenat câteva faze de excepţie, însă driblingurile şi pasele sale subtile au rămas fără efect pe tabelă.

Apoi, Martinovici, Onofraş şi Dică au construit şi ei o fază plăcută, dar lovitura de cap a ultimului a fost respinsă de către Albuţ. Până la urmă, Onofraş a reuşit să deschidă scorul, în urma unei acţiuni ofensive marca Tănase, care s-a distrat în prealabil cu trei adversari.

Dică, „dublă" după trei ani

Bucuria steliştilor n-a ţinut însă prea mult, pentru că Bâlbă a egalat la faza imediat următoare. A fost totuşi un simplu foc de paie, pentru că ocaziile au continuat să curgă tot în contul Stelei, care a intrat la cabine în avantaj, după reuşita lui Dică, venită în urma unei centrări a lui Emeghara.

La reluare, bistriţenii, parcă deloc îngrijoraţi de perspectiva retrogradării, au continuat să facă figuraţie, permiţându-i astfel lui Dică să-şi treacă „dubla" în palmares, performanţă pe care piteşteanul n-o mai reuşise de mai bine de trei ani. 

- Duckadam nu vrea în Europa. Preşedintelele Stelei consideră ruşinoasă o calificare în Liga Europa de pe locul al şaselea. „Decât să o prindem aşa, mai bine nu mai mergem deloc. Eu sper ca antrenorul din sezonul viitor să aibă continuitate, asta e cel mai important", a spus Duckadam.

- Emeghara, titular după 8 luni. Cum brazilianul Eder Bonfim a fost exclus din lot până la finalul sezonului, fundaşul nigerian a revenit şi el ca titular după o lungă perioadă de absenţă. Ultima oară, Emeghara jucase în septembrie, în etapa a şaptea, în înfrângerea de la Urziceni, cu Unirea (0-1).

- Jean Pădureanu, huiduit la scenă deschisă. Venerabilul preşedinte al Gloriei, Jean Pădureanu, n-a avut parte de o primire prea plăcută în Ghencea, fiind huiduit la scenă deschisă de puţinii fani ai Stelei prezenţi la meci. „Boşorog ordinar! Ai distrus fotbalul românesc, blatistule", i-au strigat fanii.

- Becali îl vrea şi pe Florin Costea. „O să vedeţi ce mijlocaşi de creaţie vor veni din vară la Steaua, vor fi numai vedete, o să joace Steaua ca Barcelona. Este posibil ca Florin Costea să ajungă şi el la Steaua, alături de Mihai", a spus patronul Stelei.

3-1

Steaua: Tătăruşanu - Emeghara, Martinovici, Gardoş, Latovlevici - Nicoliţă (Matei 67), Brandan, Răduţ, Cr. Tănase (Szekely 56) - N. Dică, Onofraş (Bilaşco 80). Antrenor: Sorin Cîrţu

Gloria Bistriţa: Albuţ - Achim (Nalaţi 46), Szukala, Corallo, Velcovici - P. Anton, Tudose - Keita, Băjenaru, Mandea (Mărginean 82) - Bâlbă (C. Petre 39).
Antrenor: Nicolae Manea

Goluri: Onofraş 24, Dică 43, 51 / Bâlbă 25
Stadion „Steaua": 1.000
Arbitru: Gheorghe Prodan

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite