Set la doi pentru Poli!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La capătul unui meci nebun, bănăţenii au câştigat cu 6-2 la Mediaş. Gigel Bucur a marcat o „triplă“. Gaz Metan şi Timişoara au jucat ieri la spectacol şi cu gândul doar la ofensivă. Opt goluri, o eliminare şi două penalty-uri au fost ingredientele partidei de la Mediaş.

Două echipe care nu păcălesc fotbalul. 22 de fotbalişti sinceri în jocul cu mingea rotundă. De la aceste date a plecat meciul de ieri, de la Mediaş, dintre Gaz Metan şi Timişoara. Iar aşteptările nu au fost înşelate. Era şi greu să nu vedem fotbal, din moment ce gazdele nu ştiu să se apere, iar bănăţenii trag la primul loc.

Jocul a început cu două supergoluri

Mai întâi, a ieşit la rampă Alex Bourceanu. Mijlocaşul Timişoarei cu chip de chirurg, dar cu şut de artist a marcat primul, cu stil, la vinclu, fără nicio şansă pentru Vâtcă. A fost primul gol al ex-gălăţeanului în tricoul violet, într-un meci oficial. Cum balanţa de pe tabelă şi de la impresia artistică fusese înclinată în favoarea oaspeţilor, Mediaşul a cerut partea leului. Golul a venit de la Todea şi a mers în vinclul ghinionistului Supici.

Final nebun al primei reprize

De aici, Dumnezeu cu mila sau scapă cine poate. Orice acţiunea de atac la cele două porţi era o mare şansă de gol. Conform bunului mers al partidei, mingea nu putea intra în poartă oricum. Până la pauză, s-a mai înscris o dată de fiecare parte şi, ca să nu se supere nimeni, ambele echipe au făcut-o din penalty.

Acelaşi Bourceanu, setat pe fapte mari ieri, a şutat ca din tun, Florin Lazăr a pus mâna pe minge, iar Kovacs a pus-o pe var. Bucur a adus bucuria lui 2-1, care a durat exact atât cât a făcut mingea de la mijlocul terenului la careul lui Supici. Mediaşul a scos un penalty contestat, pe Eric nu l-a interesat şi a transformat.

Timişoara a răzbunat umilinţa acelui 5-1

Dar ce face invidia din om! Dan Alexa nu a suportat ca Bourceanu, colegul de la „închidere", să fure caimacul şi şi-a pus capul la contribuţie. Pentru 3-2, în minutul 56. Bucur, de încă de două ori, şi Goga au marcat mai apoi pentru o răzbunare cruntă pentru acel 1-5 din turul campionatului trecut înregistrat pe terenul Mediaşului. Revoluţia fotbalului spectacol fusese împlinită.

Pustai: „Suntem prea mici"

Antrenorul Gazului, Cristi Pustai, crede că momentul decisiv al meciului a fost eliminarea lui Lazăr. „Eu nu vreau să arăt cu degetul niciun jucător, dar un gol în 50 de minute l-am fi putut recupera. Cu un om mai puţin însă nu am avut nicio şansă", a spus Cristi Pustai la finalul meciului. „Suntem prea mici, diferenţa între noi şi Timişoara e incomparabilă", a conchis antrenorul.

2-6

Gaz Metan: Vâtcă - Nohai, Hoban, Fl. Lazăr, Buzean - R. Zaharia (72 Dudiţă), Eric, Todea, Kubala (66 Al. Munteanu- Bud, Silvăşan (46 Akaki). Antrenor: Cristi Pustai
FC Timişoara: Supici - Bonfim, Luchin, Nibombe, Maxim (61 Goga) - Alexa, Bourceanu (81 Curtean), Art. Karamyan (79 Parks) - Magera, G. Bucur, Parks. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
Goluri: Todea 38, Eric 45+1 - pen / Bourceanu 28, G. Bucur 45 - pen, 71, 85, Alexa 63, Goga 77
Eliminat: Fl. Lazăr 44
Stadionul Gaz Metan: 5.000
Arbitru: Istvan Kovacs

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite