Selymeş: "Eu îl sfătuiesc pe Ilie Dumitrescu să mai rămână"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul echipei Astra Ploieşti, Tibor Selymeş, a declarat, luni seară, după remiza cu Steaua, scor 1-1, că îl sfătuieşte pe tehnicianul Ilie Dumitrescu să mai rămână la gruparea din Bulevardul Ghencea.

"Este foarte supărat. Logic, a pierdut două puncte cu ultima clasată. Eu îl sfătuiesc să mai rămână. Nu poţi să faci din două echipe una singură. Are nevoie de timp", a spus Selymeş.

El consideră că Astra ar fi putut obţine o victorie în meciul cu Steaua. "Noi am venit să ne luptăm pentru puncte. Dacă luăm şase puncte din următoarele meciuri putem ieşi din această zonă periculoasă. Am intrat timid în prima repriză, în a doua am jucam mai bine. Am muncit mult şi puteam să şi câştigăm în seara asta. Dacă stăteam mai bine în teren puteam lua trei puncte. Trebuie să fim însă mulţumiţi şi cu acest punct, care ne dă speranţă", a precizat Selymeş.

Formaţia Steaua Bucureşti a încheiat la egalitate, luni, pe teren propriu, scor 1-1 (1-0), meciul susţinut în compania echipei Astra Ploieşti, în etapa a VIII-a a Ligii I. La finalul partidei, Ilie Dumitrescu şi-a anunţat demisia de la Steaua, la postul Digi Sport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite