Şefii lui Dinamo îi acuză pe fani de sabotaj:" Aţi vrut să pierdem meciul cu Rapid"!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii lui Dinamo au postat pe site-ul oficial al clubului un comunicat dur la adresa fanilor. Concret, suporterii sunt acuzaţi că au premeditat evenimentele de la începutul jocului cu Rapid.

"Spectacolul" pirotehnic a fost, conform investigaţiilor făcute în ultimele 24 de ore, PREMEDITAT de câţiva interzişi de-a lungul timpului pe stadioanele ţării sau foarte aproape de a fi interzişi după ultimele rapoarte oferite de forţele de ordine.
Dincolo de torţe, petarde sau interdicţii, de amenzi sau etape de suspendare împotriva clubului, scopul celor care au aruncat materiale pirotehnice în teren a fost, fără îndoială, întreruperea definitivă a meciului şi PIERDEREA derby-ului cu Rapid! La fel s-a întâmplat şi în meciul cu Slovan Liberec!
Din acest moment nu mai putem vorbi de noţiunea de suporter în ceea ce-i priveşte pe cei care au premeditat aceste incidente împotriva propriei echipe.
Prin aceste rânduri transmise prin intermediul site-ului oficial nu facem altceva decât să ne exprimăm regretul că astfel de incidente vor atrage penalizari împotriva tuturor susţinătorilor dinamovişti care şi-ar fi dorit să fie lângă echipa în următoarele meciuri oficiale.
Lotul dinamoviştilor şi-a continuat astăzi, a doua zi după ultimele incidente regretabile, programul de pregătire pentru partida cu Luceafarul Oradea, din Cupa României, programată joi, ora 21.15, pe stadionul din Soseaua Ştefan cel Mare. Din păcate pentru toţi dinamoviştii, foarte probabil fără spectatori! ", se arată în comunicatul dinamoviştilor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite