Secretul revenirii lui Zicu: „La Timişoara sunt fericit”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Venit de la Dinamo, unde nu mai prindea nici măcar lotul de 18 pentru meciuri, Ianis Zicu marchează gol după gol la Poli. Fotbalistul are deja trei reuşite pentru alb-violeţi, deşi nu a jucat niciun meci ca titular: cu MyPa, la Craiova şi „foarfeca” din meciul cu Brăneşti.

Ianis Zicu a jucat primul său meci în Liga 1 în tricoul lui Dinamo, însă ultima perioadă petrecută acolo a fost un coşmar pentru „machidon”. În ultimul an, Zicu a jucat foarte puţin pentru „câini”, a trecut printr-un divorţ, iar relaţiile cu conducerea clubului s-au răcit, toate acestea afectându-l pe jucător.

Oferta de la Timişoara a venit ca o mană cerească, iar afacerea a fost „accelerată” şi de bunele relaţii dintre Marian Iancu şi Cristi Borcea. De altfel, Zicu a fost singurul jucător pentru care timişorenii au plătit sumă de transfer în această vară, restul fiind aduşi liberi de contract.

Ajuns la Timişoara cu două zile înaintea primei etape de campionat, Ianis Zicu a intrat în programul echipei, acest lucru implicând şi un semi-silezio-stampa, jucătorii alb-violeţi vorbind cu presa doar în cadrul conferinţelor oficiale, înainte şi după jocuri. Acest lucru, plus depărtarea de problemele de la Bucureşti l-au ajutat pe Zicu să-şi reintre în ritm.

Un meci, trei goluri

Ianis Zicu a jucat până acum 105 minute în tricoul alb-violet, adică ceva mai mult de un meci, şi a reuşit să înscrie trei goluri. Tehnicul fotbalist a debutat la Poli în halucinantul meci cu MyPa, 3-3, unde a marcat golul doi al bănăţenilor. După două săptămâni, aducea un punct nesperat alb-violeţilor, cu un gol marcat în ultimul minut la Craiova, iar semnele revenirii sale au devenit mai mult decât clare în etapa trecută, când a adus victoria timişorenilor în meciul cu Victoria Brăneşti înscriind din „foarfecă” unul dintre golurile campionatului.


Execuţia de duminică nu a fost întâmplătoare. Antrenorul Vladimir Petrovici a povestit că Zicu încerca execuţii asemănătoare celei de la gol la ultimul antrenament înaintea partidei cu Brăneşti. „Ieri la antrenament, Zicu a încercat mai multe şuturi din din voleu, iar eu i-am spus să facă asta mâine. La final a venit şi mi-a amintit de acel moment”, a explicat Petrovici.

Discuţia a fost confirmată de fotbalist. „La antrenamentul dinaintea partidei am zis să încerc câteva execuţii de genul acesta şi antrenorul mi-a spus să le păstrez pentru meci”, a spus Zicu, care şi-a amintit de o execuţie asemănătoare în tricoul lui Dinamo, la Braşov, în 2005.

Întrebat de secretul revenirii sale la formă, jucătorul răspunde scurt şi lasă de înţeles că nu vrea să intre în amănunte. „Mă simt bine la Timişoara, sunt fericit aici”, a declarat Zicu, care nu s-ar supăra să fie în continuare rezervă, dacă ar marca de fiecare dată când intră.



Petrovici îl vede la naţională

Antrenorul sârb de la Poli Timişoara are până acum doar cuvinte de laudă pentru „febleţea” lui Marian Iancu, care a devenit deja şi „febleţea” suporterilor bănăţeni.  „Zicu este un fotbalist cu calităţi remarcabile. Nu trebuie să-i spui multe, trebuie doar să-l antrenzi fizic. Poate peste două sau trei meciuri va putea juca o partidă întreagă, nu vreau să risc să-l pierdem forţându-l prea devreme”, a declarat Vladimir Petrovici.

Este un potenţial jucător echipa naţională. Îmi pare rău pentru el că nu s-a adaptat la Inter, dar să nu credeţi că dacă are 26 de ani s-a terminat cu el. Eu am plecat în străinătate la 28 de ani, pentru că aşa erau regulile pe atunci, iar Zicu, dacă va juca constant bine un an sau doi aici, sunt sigur că va prinde o echipă mare din occident”, a mai spus antrenorul.

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite