Se tem de coşmarul alb!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Wesley Lopes (în galben) este unul dintre străinii neobişnuiţi  cu temperaturile extreme din ţara noastră în timpul iernii
Wesley Lopes (în galben) este unul dintre străinii neobişnuiţi cu temperaturile extreme din ţara noastră în timpul iernii

Zece dintre cele 18 cluburi din Liga I vor amânarea primei etape din retur pentru februarie 2012.

Pentru prima oară în istoria campionatului intern de fotbal, LPF a programat în acest an o etapă de Liga I în preajma Crăciunului. E vorba de runda a 18-a care, teoretic, ar trebui să se dispute între 16-20 decembrie. Conform prognozelor meteo, exact în această perioadă vor cădea cantităţi mari de precipitaţii în diverse zone ale ţării. 

În condiţiile în care ultima rundă din acest an a Ligii a II-a s-a jucat la sfârşitul săptămânii trecute, majoritatea cluburilor din primul eşalon speră să-l înduplece pe Dumitru Dragomir să accepte o reprogramare a etapei a 18-a pentru sfârşitul lunii februarie. Conducătorii din Liga I folosesc drept argument şi faptul că cele mai multe stadioane nu sunt dotate cu instalaţii de încălzire a terenului. „Adevărul" a  stat de vorbă cu toţi reprezentanţii cluburilor din Liga I şi vă prezintă părerile acestora.

Mureşan e îngrijorat pentru jucători

„Vrem să se amâne etapa, să se joace în primăvară, pentru că terenurile nu sunt bune acum. La noi nu e climă caldă ca-n Portugalia, spre exemplu. Există riscul să se accidenteze jucătorii", ne-a spus preşedintele celor de la CFR Cluj, Iuliu Mureşan. „Vrem să se amâne etapa! La noi ninge încă de pe acum, îmi imaginez că la mijlocul lui decembrie va fi şi mai rău", i-a ţinut isonul şi preşedintele celor de la Pandurii, Eugen Pârvulescu. Şi steliştii insistă pentru amânarea etapei din 16-20 decembrie. „Ar fi bine dacă prima etapă din retur s-ar juca în primăvara lui 2012", ne-a declarat Valeriu Argăseală.

Stan se laudă cu încălzirea subterană

În timp ce reprezentanţii cluburilor Dinamo, Astra şi Sportul s-au declarat neutri, există şi câţiva conducători care vor să se respecte programarea iniţială. „Suntem de acord să se joace acum, de ce să mai perturbăm ţintarul competiţional?", a afirmat Ioan Horoba, preşedintele celor de la Gaz Metan Mediaş.

„Chiar dacă există un curent în rândul oamenilor de fotbal conform căruia prima rundă din retur ar trebui să se dispute în februarie, noi suntem dispuşi să jucăm la 18 decembrie. Avem teren cu sistem de încălzire, care e problema? Noi suntem de acord să se joace", a spus şi directorul general al Oţelului, Marius Stan. Contactat de „Adevărul", Vali Alexandru, secretarul general LPF a comentat: „Pentru a fi luată în considerare varianta amânării primei etape din retur, trebuie ca echipele din Liga I să facă o adresă oficială. Totuşi, nu LPF hotărăşte dacă se joacă sau nu, ci Comitetul Executiv al FRF".

"Să se joace returul în decembrie era ideea comuniştilor! Îşi băteau joc de cam­pionat ca să meargă naţionala în Zimbabwe. La 20 decembrie, vor fi minus 10 grade. Vă daţi seama ce fotbal ar ieşi?! ''
Adrian Porumboiu patron FC Vaslui

Şi anul trecut s-a amânat o etapă

Pentru că naţionala antamase turneul din America de Sud, din vara lui 2011, LPF hotărâse anul trecut ca etapele 18 şi 19, primele două din retur, să se joace în 2010. Etapa a 18-a s-a disputat conform programării, între 3 şi 6 decembrie, însă etapa a 19-a s-a amânat pentru 25-28 februarie 2011.

Ce vor cluburile

Pro amânare
Steaua
Voinţa Sibiu
FC Vaslui
CFR Cluj
Concordia Chiajna
CS Mioveni
FCM Tg. Mureş
Petrolul Ploieşti
FC Braşov
Pandurii Tg. Jiu

Contra amânare
Rapid
Gaz Metan Mediaş
Oţelul Galaţi
„U" Cluj
Ceahlăul

Neutri
Dinamo
Astra Ploieşti
Sportul Studenţesc

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite