Schumi, antrenor-jucător la CS Girom Albota

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Schumacher
Constantin Schumacher

Fostul echipier al celor de la Rapid şi FC Argeş, Constantin Schumacher (34 de ani), este, din acest retur, antrenor-jucător la echipa de ligă a treia Girom Albota, informează liga2.ro.

Schumacher a ajuns să pregătească pe Girom Albota după ce a avut o discuţie cu primarul Ion Dumitru şi cu sponsorul principal, Gheorghe Oprican. "Mi-au prezentat proiectul lor cu echipa şi mi-a plãcut. Aici se vrea sã se promoveze la anul, iar condiţiile pentru liga a treia sunt foarte bune şi merg chiar şi la liga a doua. Se doreşte continuitate aici şi m-am înhãmat la drum. Când spun de condiţii, mă refer la baza sportivă, pentru că avem teren de antrenament şi de joc, mă refer şi la oamenii care sunt lângă echipã şi, nu în ultimul rând, la lotul care este aici. Avem numai jucători tineri, 20-21 ani, doar unul fiind peste 30, şi alţi doi - trei de 24-25 ani", ne-a spus Constantin Schumacher.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite