Sărbători de 5.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă înving pe Liverpool şi se califică apoi în primăvara europeană, jucătorii roş-albaştri vor încasa un bonus substanţial de la patronul Gigi Becali. Pentru Steaua, meciul de astăzi împotriva „cormoranilor“ este de totul sau nimic. Cu şanse mici la titlu, roş-albaştrii speră să salveze sezonul printr-o performanţă continentală.

Scaunul lui Marius Lăcătuş se clatină, jucătorii sunt atacaţi constant de Gigi Becali în ultima perioadă, iar rezultatele oscilează de la o etapă la alta. Furia patronului din Ghencea a atins cote maxime în aceste zile.

Astfel, deşi i-a promis managerului Mihai Stoica faptul că le va achita fotbaliştilor salariile restante după meciul cu CFR Cluj, Becali s-a răzgândit în urma rezultatului de egalitate înregistrat contra „feroviarilor".

„E inadmisibil aşa ceva. Salariile jucătorilor o să le dau la Oţelul Galaţi, fotbaliştii lor merită mai mult decât ai noştri. Ai mei ar trebui să primească exact cât iau cei de la Gaz Metan, adică 2.000 de euro pe lună", a tunat latifundiarul. Becali şi-a ironizat apoi jucătorii: „Nu-i înţeleg, parcă nu mai există bărbăţie, zici că dorm pe teren".

Duckadam garantează pentru bani

Steliştii nu şi-au mai luat banii din contracte de mai bine de două luni, iar acum, odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, speră să „dreagă busuiocul" pentru a putea petrece finalul de an cu conturile
alimentate.

Asta mai ales că şi primele pentru victoriile din campionat cu Sportul şi cu Târgu-Mureş au rămas doar la stadiul de promisiune. „Chiar dacă au fost probleme în ultimul timp, jucătorii pot avea o iarnă liniştită. Depinde doar de ei. Locul din campionat se poate uita dacă ei vor învinge pe Liverpool, iar eu îi asigur că vor primi un bonus consistent în cazul în care se califică mai departe", a spus Helmuth Duckadam.

Preşedintele Stelei promite că nu vor mai fi probleme cu plăţile: „Am discutat cu Gigi Becali şi prima pentru primăvara europeană e cifrată undeva la 5.000 de euro. Dar să nu punem căruţa înaintea cailor. Întâi să reuşim să trecem de grupe, apoi vor veni şi banii".

Grupa K

Azi

Steaua - Liverpool 20.00, Pro TV
FC Utrecht - Napoli 20.00, Sport.ro

Clasament

1. Liverpool    4    2    2    0    7-2    8p
2. Steaua    4    1    2    1    8-9    5p
3. Napoli    4    0    3    1    4-6    3p
4. FC Utrecht    4    0    3    1    2-4    3p

Ultima etapă (15 decembrie): Napoli - Steaua, Liverpool - Utrecht

"Steaua a fost lăudată după meciul de la Liverpool, însă a pierdut cu 4-1. Chiar dacă a făcut un joc bun, rezultatul rămâne. Aşa că nu mă va deranja jocul dacă scorul ne va avantaja."
Marius Lăcătuş
antrenor Steaua

„Calificarea ar şterge evoluţiile slabe"

Antrenorul echipei din Ghencea, Marius Lăcătuş (foto), speră ca Steaua să profite în această seară de faptul că Liverpool n-a adus la Bucureşti cel mai bun lot de care dispune. „Lipsa unora dintre jucătorii lui Liverpool ar putea conta în acest meci, dar nu cred neapărat că noi trebuie să ne gândim că Liverpool nu va avea înlocuitori de valoare.

Calificarea în primăvara europeană ar reprezenta o performanţă foarte bună, în urma rezultatelor mai puţin satisfăcătoare din ultima perioadă. Dacă vom reuşi să ne calificăm poate că evoluţia noastră mai slabă ar putea fi uitată mai uşor", a spus Lăcătuş.

Tehnicianul a menţionat apoi că şi Steaua se confruntă cu numeroase probleme medicale:  „Sunt mulţi jucători care s-au antrenat mai mult individual, aşa că nu ne va fi deloc uşor să alcătuim lotul pentru această partidă".

Telex

Ploaie şi frig la ora meciului. Fanii care vor veni în Ghencea trebuie să se îmbrace corespunzător deoarece, la ora de start a meciului (20.00), temperatura nu va depăşi zero grade. Atenţie, spectatorii nu sunt lăsaţi să intre cu umbrele pe stadion!

Steaua şi-a tras şi bere personalizată.
După ce anul trecut au scos vinurile Steaua, iar săptămâna trecută au lansat băutura răcoritoare Cola Steaua, roş-albaştrii au recidivat. Oficialii clubului au prezentat ieri noua bere Steaua, care va fi disponibilă atât în varianta clasică, cât şi în cea fără alcool, la preţul de 3 lei doza.

Doar 800 de fani ai „cormoranilor" în Ghencea. Deşi roş-albaştrii le-au trimis 2.054 de bilete omologilor de la Liverpool, oficialii din Ghencea se aşteaptă ca la Bucureşti să vină între 500 şi 800 de susţinători de-ai englezilor. „S-au vândut 1.125 de bilete, însă mulţi englezi le-au achiziţionat doar datorită unor angajamente de fidelitate dintre clubul Liverpool şi fani. Pentru că şi-au cumpărat bilet şi la meciul cu Steaua, suporterii au prioritate la achiziţionarea unui tichet la un meci din fazele superioare ale competiţiei, la un preţ promoţional", ne-a explicat un oficial stelist.

Joe Cole, în lotul lui Liverpool.
Chiar dacă englezul n-a mai jucat de la 31 octombrie, când s-a accidentat la meciul cu Bolton, Cole a fost inclus în lotul deplasat la Bucureşti. În schimb, vedetele Fernando Torres, Steven Gerrard, Jamie Carragher, Dirk Kuyt, Raul Meireles, Glen Johnson şi Paul Konchesky n-au făcut deplasarea.

100 pentru Skrtel.
Martin Skrtel va juca partida cu numărul 100 pentru Liverpool, dacă va fi folosit.

Măsuri sporite de securitate.
350 de stewarzi ai firmei Shelter Security şi 700 de jandarmi vor asigura ordinea.

Statistica este de partea „cormoranilor"

SEZON    COMPETIŢIE    MECIURI             REZULTATE

1966-67    Cupa Campionilor    Petrolul - Liverpool  0-2, 3-1, 0-2
1970-71    Cupa UEFA    Liverpool - Dinamo  3-0, 1-1
1983-84    Cupa Campionilor    Dinamo - Liverpool  0-1, 1-2
2000-01    Cupa UEFA    Rapid - Liverpool  0-1, 0-0
2003-04    Cupa UEFA    Steaua - Liverpool  1-1, 0-1
2009-10    Liga Europa    Liverpool - Urziceni  1-0, 3-1
2010-11    Liga Europa    Liverpool- Steaua      4-1

Info
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite