Sabău, adio, dar rămân cu tine!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sabău a reuşit doar şase puncte în opt etape la Târgu-Mureş
Sabău a reuşit doar şase puncte în opt etape la Târgu-Mureş

Antrenorul a demisionat, dar nu va pleca de la echipă până nu i se va găsi un înlocuitor. Tehnicianul demisionar al FCM-ului, Ioan Ovidiu Sabău, va rămâne alături de echipa pe care a antrenat‑o până în momentul în care conducerea clubului mureşean îi va găsi un înlocuitor.

După înfrângerea cu 2-1 de la Mediaş, antrenorul şi-a anunţat demisia, decizie pe care a confirmat-o ieri, în cadrul unei conferinţe de presă. El şi-a motivat hotărârea prin prisma rezultatelor foarte slabe ale echipei, fără să includă aici şi scandalul de corupţie în care e implicată şi formaţia sa. „Îmi reproşez că nu am reuşit să obţin rezultate mai bune, 6 puncte din 8 meciuri e extrem de puţin. Nu am reuşit să încheg relaţiile de joc, în condiţiile în care timpul pe care l-am avut la dispoziţie a fost extrem de scurt. Am transferat unii jucători după ce i-am văzut de pe DVD, iar acest lucru nu-l voi mai repeta niciodată. Decizia de a părăsi echipa rămâne valabilă", a declarat  Sabău.

Se plâng că ei sunt furaţi de arbitri

Totuşi, preşedintele Consiliului de Administraţie al FCM Târgu-Mureş, Tatar Bela, a precizat că echipa trece printr-un moment greu, fiind „mitraliată" de arbitri. „N-aş fi crezut că se va întâmpla aşa ceva vreodată. Am fost efectiv măcelăriţi la Mediaş, echipa trece printr-un moment foarte greu. Îmi pare rău că s-a ajuns la această situaţie, dar suntem convinşi că o vom scoate la capăt şi că echipa nu va retrograda la finele sezonului", a mărturisit Tatar. Cel mai probabil, la următorul meci al lui FCM Tg. Mureş, echipa va fi condusă de pe bancă de secundul lui Sabău, Mircea Cojocaru. 

"Nu voi mai transfera niciodată fotbalişti de pe DVD, aşa cum am făcut în această vară.''
Ioan Ovidiu Sabău fost antrenor Tg. Mureş

6 antrenori au fost schimbaţi până acum în opt etape de Liga 1, incluzându-l pe Sabău.

info
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite