S-au împăcat rapid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalul Dinu Gheorghe - George Copos se acutizase ieri, iar despărţirea părea iminentă. Pe seară, patronul Rapidului i-a garantat preşedintelui că va plăti restanţele. Rapid a stat ieri pe un butoi cu pulbere. Timp de câteva ore, Dinu Gheorghe era ca şi plecat, iar la club se instaurase haosul.

Paradoxal, după victoria cu Brăneşti, scor 7-1, în Giuleşti a erupt „vulcanul"! A ieşit la iveală faptul că fotbaliştii sunt neplătiţi de două luni şi pot deveni liberi de contract. În plus, patronul Braşovului, Neculaie, a cerut public să primească cei 600.000 de euro în contul transferurilor lui Sburlea şi Roman. Părţile s-au înţeles ca Rapid să achite 1.5 milioane pentru cei doi. 300 de mii au fost viraţi către FC Braşov în vară, 600.000 urmau să ajungă acum, iar restul până la anul. Toate aceste probleme l-au scos din sărite pe Dinu Gheorghe, care nici nu s-a prezentat la partida cu Victoria Brăneşti, ameninţând cu demisia!

„Gaură" de trei milioane de euro

„Vamă" a jucat tare, iar ieri- dimineaţă s-a întâlnit cu George Copos, dându-i un ultimatum: „Ori plăteşti datoriile la club, ori eu plec!". Cum nu s-a rezolvat nimic, preşedintele „feroviarilor" s-a întors la „ProRapid" şi şi-a depus demisia! Spre seară, Copos, Şumudică şi „Vamă" s-au întâlnit, iar finanţatorul giuleştenilor le-a promis celor doi că va achita restanţele de la club, în urma unui împrumut bancar.

Totuşi, scandalul e departe de a se fi încheiat, mai ales că George Copos e nemulţumit de modul în care Dinu Gheorghe a gestionat bugetul clubului. Patronul i-a pus la dispoziţia lui „Vamă" 6,5 milioane de euro, bani care au fost deja cheltuiţi. „Sunt 14 jucători care au salarii de peste 200.000 de euro fiecare, iar cu taxe, prime şi alte cheltuieli, Copos va trebui să achite aproape cinci milioane de euro!", spun surse din club. La aceşti bani se adaugă sumele cheluite pe transferuri. În total, potrivit unui calcul sumar, bugetul ar urma să fie depăşit cu aproximativ 3 milioane de euro!

"Am discutat cu Dinu Gheorghe şi am lămurit toate problemele. Din păcate, suntem nevoiţi să ne împrumtăm de bani, nu avem ce să facem."
George Copos patron Rapid

"Victoria cu Brăneşti i-o dedicăm lui Dinu Gheorghe, pe care îl rog să rămână lângă mine."
Marius Şumudică antrenor Rapid

Jucătorii riscau să ajungă în stradă!

image

În urmă cu un an, imaginile cu jucătorii Rapidului ajunşi în stradă din cauza chiriilor neplătite de club deveniseră normalitate. Acestea puteau reveni acum în actualitate. Cum s-a ajuns aici? Un apropiat al lui „Vamă“ deţine complexul rezidenţial în care sunt cazaţi majoritatea fotbaliştilor străini de la Rapid. 1.000 de euro costă chiria lunară la locuinţele lui Rui Duarte, Roman sau Ezequias din zona Băneasa. Iniţial, Copos a refuzat să plătească banii, iar jucătorii riscau să fie evacuaţi de proprietar.  Acesta a fost un alt motiv de ceartă între Copos şi „Vamă“.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite