Ruşii confirmă transferul lui Traore la Kuban

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Site-ul oficial al echipei Kuban Krasnodar, nou promovată în prima ligă din Rusia, a anunţat şi el transferul atacantului ivorian Lacina Traore de la CFR Cluj. "Am semnat un acord pentru trecerea la Kuban a atacantului de 20 de ani de la CFR Cluj, Lacina Traore, unul dintre cei mai promiţători tineri fotbalişti din Europa, curtat de mai multe cluburi europene de top.

"Traore s-a format la celebra academie de fotbal a lui Jean-Marc Guillou, din Abidjan, aceeaşi la care a învăţat un alt component al echipei noastre, Marco Ne, dar şi alţi fotbalişti precum Salomon Kalou, Yaya şi Toure Kolo, Dindana Aruna, Romarika, Emmanuel Eboue şi alte stele din Cote d'Ivoire. De asemenea, reţineţi, Traore e un campion: a cucerit în România un titlu, două Cupe şi două Supercupe", scrie sursa citată, care include în prezentarea transferului lui Traore (203 cm, 92 kg) şi o declaraţie a directorului sportiv al lui Kuban, Serghei Doronchenko.

"Faptul că Traore a ajuns la noi este un mare succes, întrucât pentru el s-au luptat multe cluburi puternice de pe continent. Am avut de făcut o lucrare grea, dar sunt mulţumit că până la urmă jucătorul s-a mutat la Krasnodar", a spus oficialul grupării antrenate de românul Dan Petrescu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite