Rivalitatea dintre Arad şi Timişoara s-a extins şi la juniori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Competiţia de fotbal dedicată copiilor, „Cupa Hagi – Danone“, şi-a derulat la Timişoara, weekendul trecut, o nouă etapă.

Juniorii de la ACU Arad au fost câştigătorii turneului pentru zona de vest, iar LPS Banat s-a impus în categoria şcolilor. Dacă elevii de la Liceul Sportiv nu au avut rival, finala juniorilor de la cluburile de fotbal a fost un adevărat spectacol.

Timişoara a învins ACU cu 3-2 în faza grupelor, însă finala a fost câştigată de arădeni cu 4-2, după ce alb-violeţii au condus de două ori. ACU Arad şi LPS Banat vor participa la turneul final programat la Constanţa, la finalul lunii mai. Copiii au primit trofeele din mâna lui Gheorghe Hagi.

„În fiecare an văd copii talentaţi şi observ un interes imens pentru competiţie. Există resurse, important este ca ei să joace, pentru că, oricât de bine te-ai antrena, competiţia te ajută să progresezi", ne-a spus Hagi. Emoţionat, el a continuat: „Am dat mâna cu ei acum şi sper să mă salute peste mulţi ani, când ei vor fi în prim-plan, să nu uite de unde au plecat".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite