Revolta fanilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala nu a stârnit emulaţie nici în Banat, deşi preţurile biletelor sunt modice. România e azi la startul unui nou drum, la capătul căruia ţintim calificarea la Euro 2012. Interesul e totuşi minim, pentru că până aseară se vânduseră doar 5.000 de bilete pentru amicalul cu Israel.

Preţurile tichetelor pentru partida din această seară sunt mici, 5 lei la peluze şi 10 lei la tribunele I şi a II-a,iar toţi banii strânşi vor fi direcţionaţi spre victimele din Haiti. Cu toate acestea, suporterii nu se înghesuie să vadă meciul cu Israel.

Doar 5.000 de bilete se vânduseră până aseară, iar mâine se aşteaptă în jur de 10.000 de spectatori în tribune. Suporterii timişoreni sunt nemulţumiţi că la partida cu Slovenia, ultimul meci oficial ce s-a disputat în oraşul lor, conducătorii FRF au încercat să-i „jecmănească", un bilet la tribuna a II-a costând atunci 100 de lei.

Selecţionerul Răzvan Lucescu "studiază piaţa" pentru a vedea în ce măsură naţionala se va întoarce la Timişoara „Este importantă reacţia publicului la un meci al naţionalei, pentru că urmează alte partide importante în care vom avea mare nevoie de suporteri. Personal îmi doresc să revenim la Timişoara", a opinat Lucescu jr.

„Ţinta noastră e locul doi"

Mirel Rădoi va fi căpitanul echipei naţionalei în această seară, în absenţa lui Cristi Chivu. Jucătorul lui Al-Hilal spune că ar trebui să ne concentrăm pe obţinerea locului doi în grupa de calificare.

„Nu cred că suntem favoriţi în lupta cu Franţa pentru că ei au o echipă foarte puternică. În această grupă cred că ne batem de la egal la egal cu Belarus şi Bosnia", a opinat acesta.

Selecţionerul Răzvan Lucescu s-a plâns de absenţele lui Cristi Chivu şi Răzvan Raţ, dar şi de valoarea campionatului nostru.

„E cel mai slab campionat din ultimii ani. Jucătorii care vin de afară sunt buni, însă ne reduce aria de selecţie. Cu toate acestea, putem să strângem jucători de valoare cu care să facem o echipă bună", a menţionat Lucescu junior.

Cociş şi Radu Ştefan, în vizor

Şedinţa de pregătire a Israelului a durat mai mult decât era preconizat. Jucătorii noştri au vrut să iasă la antrenament, însă au fost nevoiţi să revină la vestiare. Din cauza măsurilor de securitate, nici timişoreanul Mansour nu a putut efectua câteva ture de alergare. La stadion şi-a făcut apariţia şi Cociş, noul jucător al Timişoarei, care s-a salutat cu fotbaliştii naţionalei. „Radu Ştefan şi Cociş sunt în atenţia noastră", a dezvăluit Lucescu.

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite