Podul Grant era îmbrăcat într-un giulgiu vişiniu, zâmbetul candid şi privirea ceţoasă a fostului atacant cu dribling tăios şi şut neiertător plutea deasupra Giuleştiului.
A fost parcă nevoie de sacrificiul unui rapidist pur-sânge ca Sandu Neagu, săvârşit sâmbătă, pentru ca Giuleştiul să renască. Podul Grant era îmbrăcat într-un giulgiu vişiniu, zâmbetul candid şi privirea ceţoasă a fostului atacant cu dribling tăios şi şut neiertător plutea deasupra Giuleştiului.
Suporteri solidarizaţi, întărâtaţi de amintirea episodului „Bricheta", sensibilizaţi de dispariţia veteranului şi jigniţi de afirmaţia unei căpetenii a fotbalului nostru, care pronosticase cu emfază de expert în blaturi că Rapid va ceda meciul Stelei, au aşteptat revirimentul. Care s-a şi produs. Rapid a măturat gazonul cu musafira ei. O baghetă magică dirija parcă valsul energic al gazdelor ce‑şi ameţeau adversarii, descumpăniţi.
Rapid evolua tumultuos, dar elegant, constrângându‑şi partenera să replice dezarticulat, moale, anemică în atac, haotică la mijlocul terenului, naivă şi resemnată în apărare. Arena se transformase într‑un festival solemn închinat unui trecut merituos şi unui viitor pe măsură. În pielea sa tăbăcită, Giuleştiul jubila. Culorile tradiţional rivale, roşu şi albastru, se înecaseră într-un vişiniu vârtos. Andone, abia convertit la religia Giuleştiului, zâmbea satisfăcut. Fantoma nefericitului Sandu Neagu sorbea dintr-un pahar, iertându-şi urmaşii.
* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza