Remus Vlad: "Suntem vinovaţi pentru acest 0-0"
0Directorul tehnic al Gloriei Bistriţa, Remus Vlad, a declarat, luni seară, că toţi jucătorii şi oficialii bistriţeni sunt vinovaţi pentru remiza cu FC Braşov, scor 0-0, din etapa a VIII-a a Ligii I.
"Am întâlnit o echipă bine organizată, tenace, care ne-a pus mari probleme. A făcut presiune, nu ne-a lăsat să construim, iar când aveam posesie, a doua sau a treia pasă era greşită. Nu ne-am creat foarte multe ocazii, cred că aportul situaţiilor este în favoarea Braşovului. Suntem cu toţii vinovaţi pentru acest 0-0, dar până la urmă n-am pierdut. Nu-mi place că am avut puţine acţiuni", a declarat Remus Vlad.