Refuzat de Halagian, Pădureanu l-a luat pe Nae Manea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nae Manea
Nae Manea

Laurenţiu Reghecampf nu şi-a încheiat toate conturile cu Gloria Bistriţa. Demis de la conducerea tehnică după eşecul, 0-2, cu Dinamo, tehnicianul aşteaptă acum ca Jean Pădureanu să-şi respecte obligaţiile financiare faţă de el.

„Suntem oameni corecţi, Reghecampf nu şi-a primit toţi banii de la noi. I-am dat o hârtie şi sper să ne achităm restanţele faţă de el cât mai repede posibil, mai ales că nu este vorba de o sumă foarte mare. Laurenţiu mai are de primit un salariu şi jumătate de la Bistriţa", a declarat, ieri, Jean Pădureanu pentru „Adevărul".

Coroian şi negrean vor fi secunzi

„Divorţul" dintre Reghecampf şi Bistriţa s-a produs, conform ambelor părţi, în condiţii amiabile. „La el au contat şi lipsa de experienţă, tinereţea, a venit prea repede la noi, ar fi trebuit să mai antreneze câţiva ani în «B»", a explicat Pădureanu.

Noul tehnician al bistriţenilor este Nae Manea (foto). „Cu el în lot am promovat în 1990, a avut un aport important, şi moral, şi ca joc. Era şi antrenor secund la vremea respectivă. Recunosc că m-am gândit şi la Florin Halagian, nu mi-ar fi displăcut să lucrăm din nou, dar el îmi reproşează că atunci când l-am adus, am făcut-o la o vârstă înaintată (n.r: anul trecut, Florin Halagian avea 70 de ani), că trebuia să îl iau acum 15 ani. Are familie, nepoţi... Aş fi fost bucuros chiar şi să facă cuplu cu Nicolae Manea", a mai spus venerabilul om de fotbal.

Nae Manea va fi ajutat de secunzii Sandu Negrean şi Cristi Coroian, ultimul fiind încă, la 37 de ani, şi jucător activ.  

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite