Răzvan Raţ, fotbalist: Raţ: „Joc la naţională cât mă ţin picioarele“

Răzvan Raţ

După 10 ani „în galben“, fundaşul echipei naţionale spune că n-are de gând să renunţe atât de uşor la prima reprezentativă, chiar dacă n-a fost convocat cu Uruguay.

A „bifat" un deceniu în tricoul echipei naţionale, pentru care a jucat în 79 de meciuri oficiale şi a marcat un gol. Răzvan Raţ, 31 de ani, devenit cel mai selecţionat fundaş stânga din istoria primei reprezentative, îşi face planurile pentru vara lui 2014: vrea să-şi încheie cariera cu o prezenţă alături de „tricolori" la Mondialul din Brazilia.

„Adevărul": În februarie s-au împlinit zece ani de la primul tău meci la echipa naţională. Ce amintiri ai de la jocul tău de debut?

Răzvan Raţ: Cred că nici nu îţi imaginezi că ţin minte foarte multe detalii de la primul joc la echipa mare! A fost cu Franţa, pe atunci campioană mondială şi europeană! Era cea mai tare echipă, iar pentru mine faptul că am fost convocat a însemnat enorm! Nu era un meci cu o echipă oarecare. Am pierdut amicalul de la Paris cu 2-1, Ganea a înscris pentru noi pe final. 

Emoţiile au fost pe măsură?

Categoric! Ştiam care e atmosfera pe la loturile naţionale pentru că am fost la juniori, la tineret, dar parcă la prima reprezentativă e cu totul altceva. În ziua jocului au crescut emoţiile pe măsură ce ne apropiam de începutul partidei, iar când am intrat în vestiar, lucrurile au căpătat accente dramatice (râde). Şi mai mari emoţii au fost când am fost anunţat că joc titular... Sincer, pot spune că mi-au tremurat picioarele, la propriu!

La ce te-ai gândit după ce ai aflat că joci din primul minut?

Nu voiam decât să joc bine, să nu greşesc. Apoi, când am intrat pe teren, şi am văzut 80.000 de oameni pe stadion, parcă nici nu eram în stare să fac exerciţiile de încălzire cum trebuia. După fluierul de start, s-au diminuat emoţiile, dar înainte au fost groaznice! Mă lua ameţeala numai când mă gândeam că am în faţa mea jucători precum Zidane, Desailly, Trezeguet, Thuram, Lizarazu sau Djorkaeff, pe care îi văzusem doar la televizor, la turneele finale şi în meciurile din Liga Campionilor. Una peste alta, trecând peste toate stările mele emoţionale, meciul cu Franţa mi-a purtat noroc în carieră la echipa naţională, pentru că de la acel joc am fost o prezenţă constantă la lot.

Click pentru a mări

Ai făcut schimb de tricouri cu cineva sau ţi-ai păstrat tricoul amintire?

Am schimbat cu Thuram, iar tricoul lui l-am pus la loc de cinste la colecţia mea.

Este mare?

Da, destul de mare! Am adunat tricouri de la toate meciurile de la echipa naţională, dar şi de la Şahtior, din campionat, Cupa UEFA sau Liga Campionilor. Am două tricouri extrem de valoroase pentru mine: ambele ale lui Messi, unul dintr-un meci din grupe din Liga Campionilor şi celălalt de la Supercupa Europei. Astea sunt amintiri pe care le voi păstra toată viaţa.

Revenind la echipa naţională şi la perioada debutului tău, te-a luat vreunul dintre fotbaliştii mai „vechi" ai naţionalei sub aripa lui protectoare?

Nu pot spune că s-a ocupat cineva în mod special de mine. Mă ştiam cu toţi băieţii pentru că în acea perioadă echipa mare mergea alături de tineret peste tot şi eram mereu împreună. Pentru mine era oricum o onoare să mă schimb în acelaşi vestiar cu Gică Popescu, Adi Ilie, Moldovan sau Dorinel Munteanu. Am învăţat foarte multe de la ei şi am încercat pe cât posibil să-i copiez, să fiu şi eu ca ei. Îi vedeam ca pe nişte jucători fără defecte!

Cine ţi-a fost coleg de cameră atunci?

Uite asta nu mai ţin minte exact... ştiu hotelul în care am stat... am impresia că am stat cu Paul Codrea, dar sută la sută nu sunt sigur.

Ce sfat ai primit înainte de joc?

Dorinel Munteanu şi Adi Ilie mi-au zis să fiu curajos şi să n-am emoţii.

Care a fost cel mai greu moment de la echipa naţională?

De departe, meciul cu Danemarca, de la ei! A fost dezamăgirea atât de mare pentru că eram atât de aproape de turneul final şi pentru câteva minute am rămas acasă. Acel joc ne-a omorât psihic la momentul respectiv. Am sperat mult şi s-a spulberat totul în câteva minute.

Şi cel mai fericit?

Debutul, golul marcat împotriva Germaniei, calificarea şi participarea la Campionatul European. Turneele finale, mondiale sau europene şi Liga Campionilor mi se par cele mai înalte trepte din cariera unui fotbalist. Din păcate, eu nu am apucat încă să joc la un Mondial, dar sper să bifez şi asta înainte să mă las!

Cine a fost cel mai greu adversar al tău în partidele naţionalei?

Thuram, Djorkaeff şi Riberry! Iar ca echipă naţională, Franţa din 2002 mi s-a părut cea mai puternică echipă împotriva căreia am jucat.

Golul contra Germaniei ţi-l aminteşti?

Cum să nu? Este singurul, aşa că o să-l ţin minte toată viaţa! Am acasă DVD-ul cu acel meci, dar nu m-am uitat niciodată la el. Ştiu şi acum faze din meci... Aştept să crească fata mea, să ne uităm împreună, să vadă că tatăl ei n-a trecut degeaba prin sport.

"Am două tricouri extrem de valoroase pentru mine: ambele ale lui Messi.''

6 meciuri are Răzvan Raţ la naţională ca şi căpitan al echipei.''

„Am înţeles mesajul lui nea Piţi"

Te-ai gândit vreodată că o să ajungi căpitanul naţionalei?

Îţi dai seama că nu am preconizat că o să se întâmple asta, dar a fost o mare onoare pentru mine! Să ştii că odată cu banderola vin şi alte responsabilităţi şi astea nu-s doar vorbe goale. Inevitabil, lumea se uită altfel la tine, aşteaptă mult mai mult decât de obicei...

Care crezi că a fost cel mai bun joc al naţionalei în ultimii zece ani?

Din punct de vedere al jocului, dar şi al rezultatelor aş spune că România - Cehia 2-0, de la Constanţa, şi Români-Bosnia, 3-0, de pe Giuleşti, au fost cele mai bune partide ale noastre. Aşa le-am perceput eu din teren, iar rezultatele cred că îmi dau dreptate.

Ai regrete vizavi de echipa naţională?

Da, cum să nu? Mă gândesc şi acum la meciul cu Norvegia, cu mâna lui Carew şi penalty-ul acordat greşit la Chivu. Regret la fel de mult şi momentul de la Euro, când Mutu a ratat penalty-ul în meciul cu Italia... dacă am fi câştigat acolo, nu mai depindeam de rezultatul contra Olandei din ultimul joc al grupei. Momentele astea două le-aş schimba, dacă aş avea cum.

Ai lipsit acum de la meciul cu Uruguay şi au existat speculaţii cu privire la viitorul tău la echipa naţională. Concret, te gândeşti să te retragi?

În niciun caz! Nu mi-a trecut niciodată lucrul acesta prin minte. Eu am înţeles că poate nu am picat în cea mai bună perioadă a naţionalei şi că de-a lungul timpul lucrurile nu au mers aşa cum ne-am dorit noi, şi că, practic, noi suntem victimele neputinţei noastre, dar asta nu înseamnă că voi refuza echipa naţională! Voi juca atât timp cât mă ţin picioarele şi cât mă cheamă selecţionerul.

Există vreo problemă între tine şi Victor Piţurcă?

Nu. Am discutat înainte de meciul cu Uruguay anumite lucruri, el mi-a explicat cum vede situaţia, am înţeles, nu-mi rămâne decât să joc meci de meci la Şahtior şi să-l conving să mă cheme din nou. 

Ne calificăm la Mondialul din Brazilia?

Dacă nu pornim cu gândul ăsta, de ce să mai jucăm? Normal că avem ambiţia asta şi sunt convins că vom face tot ce putem să ajungem acolo. Pe plan personal, participarea la Campionatul Mondial ar fi încununarea carierei. E un lucru realizabil, chiar dacă avem adversari puternici.