Rapid a pierdut primul amical cu Lucescu pe bancă / Răzvan: “Nu mă interesează rezultatul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul amical pe care giuleştenii l-au susţinut în această vară în turneul de pregătire a însemnat şi primul eşec pentru Rapid, care a fost învinsă, scor 2-1, de ucrainienii de la Karpaty Lvov.

Ambele echipe şi-au împărţit perioadele de dominare, însă fără a-şi crea mari ocazii de gol. Cele trei reuşite au venit cu şase minute înainte de finalul partidei.Singurul gol al trupei antrenate de Răzvan Lucescu a fost marcat de Andrei Ciolacu după e pasă excelentă a lui Ionuţ Dobroiu. “Ceea ce mă interesează în această perioadă e pregătirea, nu rezultatul. Dacă se termina 1-1 eram mai mulţumit, dar am primit gol în ultimul minut, din ofsaid. Vom vedea cum ne prezentăm în viitor şi apoi decidem dacă mai aducem fotbalişti”, a declarat Lucescu.

Pe toată durata partidei, Răzvan Lucescu a gesticulat la elevii săi, nemulţumit de faptul că aceştia nu-i respect sarcinile de joc. Tehnicianul a început meciul ofensiv în formul 4-3-3, iar în repriza a doua a jucat în sistemul 4-5-1, cu Herea vârf.
Deac a intrat din primul minut ca extremă stângă, însă nu a ieşit cu nimic în evidenţă decât printr-un faul dur asupra unui adversar. În repriza secundă a trecut de pe stânga pe dreapta, făcând schimb de locuri cu Roman. A fost înlocuit după 63 de minute de tânărul Dobroiu.
Oros a făcut „cuplu” în defensiva giuleştenilor cu Marcos Antonio, care a fost şi căpitanul echipei. A urcat în careul advers la fazele fixe, însă a fost ineficient. Nu s-a sincronizat cu brazilianul la o ieşire la ofsaid, unde jucătorul advers a scăpat singur cu Dani Coman. A fost înlocuit în minutul 70 de Dăescu.
În lipsa lui Rui Duarte, Vali Creţu a fost singurul fundaş stânga de meserie. Jucătorul venit de la Chiajna a evoluat tot meciul şi a dovedit multă determinare în joc. A fost depăşit de câteva ori prea uşor de adversarul direct.
Apostol a fost singura achiziţie care a fost rezervă. Fostul stelist a intrat în debututul reprizei a doua pe postul de mijlocaş central. S-a remarcat doar cu o centrare în careul advers la care nu a ajuns niciun coechipier.

1-2
Rapid: Coman - Creţu, Marcos Antonio, Oros, Ezequias - Grigorie, Grigore, Herea - Roman, Sburlea, Deac.
Au mai jucat: Straton, Bozovici, Apostol, Dobroiu, Cassio, Dăescu, Ciolacu, Al. Ioniţă.
Karpaty Lvov (locul cinci în prima ligă din Ucraina)
Gol Rapid: Ciolacu 86.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite