Lucescu: "Un rezultat bun" / Dinu Gheorghe: "Am trecut peste Dinamo la adevăr şi suntem în grafic"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Rapidului, Răzvan Lucescu e mulţumit de rezultat în condiţiile în care echipa sa a jucat în 10 din prima repriză.

"Pentru noi e un rezultat bun ţinând cont că veneam după 90 de minute jucate la Tel-Aviv într-un meci destul de greu şi ţinând cont că mai bine de 50 de minute am jucat în inferioritate numerică. Apreciez efortul făcut de jucătorii mei, înţelepciunea lor şi faptul că au tras de ei în repriza a doua şi că au blocat toate construcţiile celor de la Dinamo. Ba mai mult, cred că puteam specula şi cele 2-3 ocazii pe care le-am avut. Repet, este un rezultat bun în urma unui joc bun al nostru în aceste condiţii. Nu am revăzut faza de la eliminarea lui Herea şi nu vreau să comentez, însă a fost o interpretare total diferită a ceea ce s-a întâmplat în teren. Mie nu mi s-a părut nici intrare grosolană, nici intenţie, dar s-ar putea să greşesc. Aşa, noi plecăm mulţumiţi de aici, poate că dacă rămâneam 11 la 11 era mai mult spectacol. Să sperăm că au fost doar unele greşeli neintenţionate. La noi în campionat se merge ca în război, în scandaluri şi jigniri, la alţii poate ar fi fost o bucurie. Jigniri între conducători sau între cele două galerii, este un fapt care face parte din viaţa noastră zilnică", a spus Lucescu.

Dinu Gheorghe: Am trecut peste Dinamo la adevăr şi suntem în grafic: "Am jucat venind după un meci în Liga Europa, am jucat şi o repriză cu un om mai puţin şi consider că este bun punctul. 11-11 poate era altceva. Dar aşa a trebuit să jucăm defensiv. Nici noi n-am făcut un joc extraordinar, însă ne-am apărat bine. Dinamo a avut doar o ocazie pe final. Steaua n-a pierdut decât un punct în duelul cu noi, însă pentru Rapid e o etapă care trebuie să ne mulţumească. Am trecut peste Dinamo la adevăr şi suntem în grafic".

"De pe bancă am văzut că arbitrul are acoperire pentru eliminare, dar o să vedem mai bine la televizor. Răzvan Lucescu a fost eliminat pentru proteste în drum spre vestiare, la pauză", a adăugat el.

Oficialul rapidist a menţionat că torţele aruncate de suporteri pe stadion sunt foarte periculoase: "Toat lumea trebuie să se teamă de aceste torţe, sunt periculoase, sperăm că nu se va întâmpla nimic în viitor".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite