Rapid a pornit ca din tun / 2-0 cu Vaslui şi Şumudică a dansat ca Shakira

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca de obicei, giuleştenii au început campionatul în forţa, învingând FC Vaslui, una dintre contracandidatele la titlu cu 2-0. Dacă în ultimele sezoane în Grant, Spadacio a fost un adevărat golgheter, aseară, el a devenit servantul perfect, centrând la ambele reuşite ale formaţiei sale.

Marius Şumudică nu stă o clipă pe bancă. Trăieşte în el galeria Rapidului pe care nu vrea s-o trădeze şi în faţa căreia s-a îngenunchiat la finalul sezonului trecut. Cu gesturi largi, Şumi îşi împinge jucătorii către careul Vasluiului. Şi jocul curge după cum vrea antrenorul. În minutul 1, Spadacio trimite un şut din prima pe poartă, respins cu greu de Cernauskas. Apoi, şi Sburlea îşi intră în mănă. Cu două ocazii fulger, atacantul încălzeşte tribunele în prima repriză. Giuleştenii nu lasă deloc garda jos, iar Vasluiul e trimis la podea încă din prima repriză.
GOOOOL RAPID 26' Spadacio centrează ca la carte, iar Herea trimite cu capul, balonul poposind spectaculos în poartă după ce loveşte transversala.
Oaspeţii se trezesc cu greu din şocul golului, bifând doar un şut la poartă în prima parte a meciului. Wesley îl întinde pe Bornescu, cu o lovitură de cap din centrul careului. Doar atât însă petru moldoveni.
Rapid schimbă placa după pauză, preferând un joc de posesie. Neputincioşi la construcţie, Gerlem şi Wesley îl încearcă pe Bornescu cu şuturi de la distanţă, însă fără vreun efect pe tabelă. Nervii "galben-verzilor" cedează, iar Milanov îl calcă pe gleznă pe Cesinha şi e trimis la vestiar.

GOOOOL RAPID 79' E momentul în care misiunea oaspeţilor devine una imposibilă, mai ales că, aproape imediat, Cesinha punctează cu o altă lovitură de cap pentru 2-0, iar, pe bancă, Şumudică dansează ca Shakira! Rapid îşi respectă "tradiţia" şi începe perfect campionatul. Tot "tradiţia" e însă motiv de îngrijorare în Giuleşti, fiindcă aceştia s-au obişnuit să plece la drum ca din tun pentru ca apoi să intre în zid.

Mai citeşte şi DESFĂŞURAREA LIVE A MECIULUI

Declaraţii:

"A fost victoria băieţilor şi a publicului, care te poartă pe aripi. Azi nu cred că s-a pus problema învingătorului. Sper să readucem samba în Giuleşti. Suntem un grup unit, care poate bate orice. Mergem la Urziceni să ne întoarcem cu punct sau cu puncte" (Marius Şumudică, antrenor Rapid)

"Am transpirat două kilograme după meciul ăsta. Am văzut un arbitraj interesant azi. Felicit toată echipa. Şumudică a demonstrat că e un antrenor mare. Îl felicit şi pe Porumboiu că a investit mult" (George Copos, patron Rapid)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite