Răchită: "Am obţinut un punct meritat la Vaslui, cu multă trudă"
0
Antrenorul formaţiei Petrolul Ploieşti, Valeriu Răchită, consideră că echipa sa a obţinut pe merit punctul din remiza cu FC Vaslui, în condiţiile în care a evoluat mai bine de o repriză în inferioritate numerică.
"Am avut un meci foarte greu, împotriva unei echipe cu jucători valoroşi. Ştiam ce ne aşteaptă la Vaslui şi, de aceea, sunt mulţumit de modul cum s-au achitat jucătorii de sarcini, mergând până la epuizare. Băieţii au înţeles ce au de făcut şi, de aceea, consider că am obţinut un punct meritat la Vaslui, cu multă trudă. Eu le-am explicat la jucători care este diferenţa dintre liga a II-a şi liga I, cât trebuie să alergi şi să munceşti. Noi ne-am propus să câştigăm cu FC Vaslui, făcându-ne chiar şi un plan tactic în această idee. Trebuia să jucăm închis 50-60 de minute, iar apoi să atacăm cu jucătorii de viteze, pe benzi. Numai că accidentarea lui Djurovic şi eliminarea lui Suat ne-au dat planul peste cap", a declarat Valeriu Răchită, în cadrul conferinţei de presă de după meci.