RĂZBOIUL CONTINUĂ: Suporterii rapidişti îi dau un răspuns pe măsură lui Stoica: "În dictatura ovină eşti sclav"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liga Suporterilor Rapidişti a răspuns, într-un comunicat afirmaţiilor făcute joi de managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, care a spus că fanii giuleşteni nu ştiu să scrie şi că au făcut orele de limba română cu "profesorul de traforaj".

"Meme, ai studiat bunele maniere cu profesorul de box? Da, Meme, îţi dăm dreptate, pentru că noi, rapidiştii, suntem oameni sinceri, întotdeauna am fost. Noi nu ne minţim nici pe noi înşine, nu minţim nici istoria, aşa cum face echipa ta de suflet. De fapt, care suflet? Cel pe care i l-ai vândut lui Gigi pe trei parale? Probabil că da, pentru că, altul cu siguranţă nu mai ai. Tu n-ai ce avem noi, Meme. Încă o dată, îţi spunem că tu nu ai suflet. Îţi mai spunem şi că nu ai coloană vertebrală. Sinceri să fim, uneori, ne întrebăm ce anume îţi susţine corpul. Tu ţi-ai vândut tot. În momentul în care ai păşit pragul acelui palat grotesc, sufletul tău a rămas la intrare, împreună cu haina. Acolo, sufletul e accesoriu interzis, la fel ca şi propriile păreri şi sentimente. Acolo, în dictatura ovină, unul singur are dreptul să deschidă gura neîntrebat: Păstorul Suprem. Ştii foarte bine despre cine vorbim, Meme, pentru că îi dai raportul în fiecare zi. Aşadar, cu ce drept vii tu, Meme, să râzi de noi, că facem greşeli gramaticale? Noi, care nu suntem îngrădiţi de nimeni şi nimic. Noi, care ne punem în pericol corzile vocale la fiecare meci, fără ca cineva să ne comande ce să strigăm. Noi, care, înainte de fiecare înfruntare, pentru doar câteva zeci de secunde de spectacol, ne rupem zile întregi din timpul pe care l-am putea petrece cu familiile, ca să creem cele mai originale coregrafii. Să ştii, Meme, că nimeni nu ne spune ce să scriem. Oricât de greu de conceput ţi s-ar părea, o facem din capul nostru. Sigur, unul incult, fără prea multă carte la activ. Da, Meme, nu ştim noi câţi «i» să folosim, dar, măcar suntem liberi. Rămâi tu şi îmbăiază-te în cultură, fă recenzii de romane, dă-ţi demisia şi angajează-te la Academia Română. Ia-i locul lui Pruteanu, Dumnezeu să-l odihnească, şi fă-ţi emisiune la TVR. Să povesteşti acolo cum mintea ta sclipitoare ţi-a condus pumnul grotesc către acel amărât de suporter, pe care, cu mult spirit didactic, l-ai mângâiat părinteşte cu pumnul în obraz. Meme, te anunţăm că noi suntem liberi. Liberi să scriem cu un singur «i», cu doi, cu trei, cu 50, cu câţi vor inimile noastre nepătate. Liberi să scuipăm, liberi să înjurăm, liberi să ne facem vocile auzite. Te mai anunţăm că tu nu eşti liber. Nu, tu eşti îngrădit şi până nu te ridici din genunchi să deschizi poarta de la ţarc să fugi mâncând pământul, nu te va lua nimeni în seamă", se arată într-un comunicat al fanilor rapidişti. Suporterii giuleşteni au şi un mesaj suplimentar pentru Stoica: "PS: Să ai umbrela la tine duminică seară. Şi DEX-ul. Nu d'alta dar exprimarea corectă este «2 i», nu «2 de i» cum tot behăi tu pe la TV. Aaa! Să nu uităm, să aduci şi o cutie de vopsea vişinie, poate ne ajuţi să pictăm «i»-urile rătăcite".

Mihai Stoica

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, i-a ironizat joi pe suporterii rapidişti, spunând că aceştia nu ştiu să scrie şi că au făcut orele de limba română cu "profesorul de traforaj". "Nu eu am scris bannerul cu «Diavoli vişini» şi nici pe cel cu «Fi tare, te înjurăm în continuare». Eu când discut despre un diametru scriu «fi», dar ăla e un cerc tăiat. Eu am făcut şcoala la zi şi am avut performanţe şcolare mari. Dacă ei sunt câteva sute, fac un brainstorming şi scriu «Diavoli vişini» nu cred că e vina mea, nu cred că provoc eu. Ştiu că limba română e primejdioasă, dar nu e vina mea, nu provoc eu. Cu cine or fi făcut limba română, dacă or fi trecut pe la şcoală, poate cu profesorul de traforaj, cine ştie? Mie îmi e înjurată familia la fiecare meci care îl dispută Rapid în Giuleşti. Până la urmă o iau ca pe un gest admirativ pentru că nu mai ţin minte ultima oară când echipa la care eram a pierdut în Giuleşti. ba da, ţin minte, în 2004. Acum suntem în 2012, cam mult a trecut", a afirmat el. În ceea ce priveşte problemele pe care le are de fiecare dată cu suporterii rapidişti care stau deasupra băncii de rezerve a oaspeţilor pe stadionul Giuleşti, Mihai Stoica a afirmat că va purta îmbrăcăminte impermeabilă. "Cu scuipatul nu e nicio problemă, voi purta ceva impermeabil şi chiar ceva ignifug. Problema nu e cu scuipatul acolo. Au fost probleme, au fost oameni, şi ar fi foarte frumos dacă ar recunoaşte în public, care au stat acolo, deasupra băncii de rezerve care au avut probleme cu vezica. Alea sunt probleme, nu astea cu scuipatul. Dar voi sta pe bancă, îmi place să stau. Pentru că nu e o gamă foarte variată de înjurături, ştiu la ce să mă aştept", a spus Stoica.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite