Pustai: "Nu voi transfera niciun jucător văzut doar pe DVD-uri. Şi Eric a dat probe la Mediaş"!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Cristian Pustai, a declarat că formaţia sa a reuşit un sezon foarte bun reuşind să se claseze pe locul cinci după disputarea a 18 etape. "Va trebui să întocmim o listă cu jucătorii mai interesanţi, iar apoi îi vom chema pentru probe, cel mai probabil în cantonamentul din Antalya".

"Ne aflăm la sfârşitul acestui tur plus o etapă din retur. Dacă ar fi să tragem o linie să facem un bilanţ, aş spune că am reuşit să facem un sezon foarte bun, cu un echilibru al punctelor obţinute în deplasare şi pe teren propriu, pentru că acasă am obţinut 15 puncte, iar în deplasare tot 15 puncte. Din păcate avem şi minusuri, cum ar fi cartonaşele primite, multe dintre ele fără rost. Suntem în topul jucătorilor cei mai penalizaţi, Trtovaci are şapte cartonaşe galbene, iar Aganovici două roşii", a spus Pustai.

Tehnicianul medieşenilor consideră că Eric de Oliveira şi Alex Muntenu pot pleca de la Gaz Metan, dacă acest lucru este şi în interesul clubului: "Ştiam că Eric a purtat discuţii cu cei de la CFR, dar finalitatea acestor discuţii nu o cunosc. Jucătorii au plecat în vacanţă, până în 6 ianuarie sunt liberi, iar aceste discuţii cred că au fost simple tatonări. Am văzut şi declaraţiile domnului Iancu referitoare la Alex Munteanu. Este foarte bine să existe oferte pentru jucători, iar dacă va fi şi în interesul clubului atunci probabil vor pleca, dar deocamdată nu este nimic cert".

Pustai a afirmat că nu va transfera jucători de pe DVD. "Construim o listă în acest sens, sunt mulţi impresari cu oferte pentru jucători din ţări mai îndepărtate, dar nu am luat şi nu vom lua niciodată jucători de pe DVD. Va trebui să întocmim o listă cu jucătorii mai interesanţi, iar apoi îi vom chema pentru probe, cel mai probabil în cantonamentul din Antalya. Noi vom face reuniunea lotului în 6 ianuarie, vom sta până la 10 ianuarie la Mediaş, iar apoi vom pleca o săptămână la Reghin, unde vom face antrenamente fără minge. Apoi urmează ca din 11 ianuarie până în 4 februarie să mergem în Antalya pentru a disputa mai multe jocuri de pregătire",  a precizat Pustai, care l-a chemat şi pe Eric în urmă cu trei ani în probe la Mediaş.

Cristian Pustai crede că în acest moment are nevoie de doi jucători de atac: "Avem câţiva jucători în vedere, români, dar şi străini. Deocamdată avem nevoie de doi jucători de atac, dar dacă vor pleca Alex Munteanu şi Eric, vom avea nevoie mai mult ca sigur de patru jucător
i".

După disputarea a 18 etape din Liga I, Gaz Metan Mediaş ocupă locul cinci, cu 30 de puncte, la nouă puncte în urma liderului Oţelul Galaţi, conform prosport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite